~

       – Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţa dvs.?
       – O noapte.
       …Beigbeder nu-şi dă seama că facilul până la urmă te îngroapă. Nu trebuie să fii tentat de ‘poantă’ niciodată, ăsta e universul ziariştilor. Dacă vrei să baţi mai departe, cum bate o armă mai departe, trebuie să eviţi cu orice preţ tentaţia facilului.
       Cărţile sale nu decolează din cauza asta. Atât a fost învăţat că e politicos şi de bon ton să nu te iei în serios, până când nu s-a mai luat deloc. E la a şaptea, la a zecea carte, şi tot nu au atins un anume nivel. James Ellroy s-a purtat oribil cu el fiindcă a crezut că e un mic cretin. I s-au livrat despre el referinţe groaznice: petrecăreţ cocainoman, tânăr întârziat – şi nu e nimic mai rău decât un tânăr întârziat -, adică un clişeu ambulant în societăţile de azi, figura ‘rebelului’ burghez. Nu poate rezista deriziunii, fleacului, plasării vorbei de spirit, calamburului pentru imbecili, piruetei. Nu poate rămâne prea mult pe o temă gravă, face eforturi dar vizibil e prea mult pentru el. Trebuie să o ‘taie’ mereu, ca pe o maioneză pentru o petrecere nedorită. Lipseşte în mod vădit prelungirea interioară.
       Nu poţi să scrii la nesfârşit despre tipi care merg la party-uri şi iau cocaină fiindcă nu şi-o pot trage – sau dimpotrivă, pentru că pot. La un moment dat, chiar când vrei să scrii despre altceva – 11 septembrie în Turnurile gemene -, iese tot nimic. E ca în ritmica ‘rap’ – pentru a nu-i spune muzică -, unde imaginarul e acelaşi de 25 de ani: bani, aur, târfe simpatice, maşini, cereri obsesive de ‘respect’ infantil. Un sfert de secol de când e mestecat acelaşi nisip cu acelaşi mesaj, ‘îmbogăţeşte-te’, cu aceleaşi posturi şi gestică, acelaşi ‘yo’, aceleaşi şepci întoarse…, un neant comic. Ca la un stadiu formal de la care nu poţi sări mai sus, B. pare să fi atins plafonul de sticlă de la care scrie aceeaşi carte.
       Şi apoi, nu are temă; îi lipseşte un univers (ceea ce Houellebecq are, de pildă). De aceea nu are imersiune sau intensitate. Multă sclipire, multă inteligenţă, foc de artificii – zero adâncime de nivel. Fără ea, cărţile nu sunt niciodată ceva. Mici hagiografii, biopic-uri – un detur. A semnalat în lume că face o proză pentru psihologi şi hipsteriţe, adică esenţial pentru cretini. În cărţile lui are intuiţii extraordinare, merge destul de departe, şi deodată, o fandare, şi un clovn îşi iţeşte capul dintr-o cutie cu panglici.
       E un tip prea inteligent, hiperdelicat, ca să n-o priceapă el însuşi. Încă un singur roman de linia asta şi e o fostă figură literară.

Anunțuri

~ de soirs pe 22 Iulie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s