~

       Alain Braconnier: copiii sunt prin natură mai optimişti decât adulţii, probă surâsul lor, mirarea, curiozitatea cu care experimentează lumea, ludicul etc. (L’enfant optimiste).
       Mai degrabă contrariul e adevărat. Nu fericirea e întipărită pe chipul nou-născutului la intrarea în primul act, nu un prea mare optimism trădează expresia lui sonoră sau facială. Dacă mai târziu pare interesat de agitaţie, e fiindcă îl înconjurăm cu protecţie şi-i spunem poveşti care construiesc peste tot sensuri, minţindu-l sistematic până la vârsta adultă (maturitatea considerată ca pragul psihologic din care accepţi minciuna). Toată copilăria e un protest de fiecare zi, disimulat în întrebări din ce în ce mai panicate, şi amorţit prin mulţimea fabulelor despre sens. Şi înaintând oricât de mult în viaţă, chiar ajungând pentru prima oară în faţa unui mormânt sau experimentând intuitiv lipsa de necesitate ori proximitatea vidului, fabulele despre sens nu încetează să se aglomereze. Infantul pare mai degrabă un realist panicat, care primeşte un dresaj de fiecare zi până la amorţirea civilizată a lucidităţii.

Anunțuri

~ de soirs pe 28 Iulie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s