~

       Legi memoriale care îşi fac loc şi în Est. Mic dezastru în Occident, unde până acum s-au adoptat pe alocuri (de 10-15 ani), ele au provocat disconfort moral, dispute, daune pretutindeni, animozitate crescândă şi o competiţie victimară a comunităţilor. Legitime ca intenţie, dar monstruos de naive, aplicate la real s-au vădit lamentabile. Spre onoarea lor, câţiva tipi foarte okay au protestat şi în Est , dar numai dintre liberal-conservatori. Alţii au tăcut, uşuraţi că nu sunt prinse acolo, încă, secera şi ciocanul şi tricourile cu Che. Vor fi.
       – presupoziţia epistemologică a legilor memoriale: pedagogia morală a urmaşilor. Pedepsind unele gânduri, îndeobşte ale generaţiilor îmbătrânite, până la dispariţia fizică a contingentului lor generaţional, vom forma tineri care, cu euristica fricii în suflet, vor şti să fie preveniţi tezist, prin sistemul de instrucţie şi agit-prop, de formele răului istoric. Un nivel de naivitate înduioşător, şi un argument logic şi epistemologic falacios. Mai întâi fiindcă istoria nu se repetă niciodată (şi deci mobilul ‘facem asta pentru ca lucrurile să nu se repete’ e nul). Apoi, pentru că libertatea de expresie e, intrinsec, deplină: rostirea e doar simplă articulare a gândului, iar el e prin definiţie de necontrolat.
       Există două şcoli de gândire, în materie.
       – cea americană, un calm etic voltairian deplin: libertate totală de expresie, oricând, pentru orice şi oricine;
       – cea europeană: libertate limitată (pentru cazul negării Holocaustului, al revizionismelor etc. – şi câmpul incidenţelor creşte).
       Rezultatul: cărţile istoricilor negaţionişti şi revizionişti (Faurisson & Co) apar bine-mersi peste Ocean, şi Mein Kampf etc. Au ecou zero. O dată pe an, grupuri de rasişti întârziaţi, ‘hitlerişti’, bizari din Ku Klux Klan etc. defilează în marşuri, în faţa unor televiziuni locale. Fac salutul nazist, strigă puţin, agită steaguri. La sfârşit îşi scot uniformele cu svastici şi pornesc spre berării, dându-şi întâlnire pentru anul viitor. Preţul libertăţii merită plătit, calm, întotdeauna. Modelul american se impune implacabil; între timp Europa se pierde în vria experimentelor şi într-o aproximaţie a moralei moralizatoare.
       – legile memoriale sunt, politic, o minorare a Europei. Echivalează cu a-i declara: ai făcut războaie şi ai practicat rasismul. Ne temem că nu eşti suficient de matură, după şapte decenii, să nu recidivezi. Ai deci nevoie, încă, de un frâu moral, de o cămaşă de forţă benefică, până ce vei atinge maturitatea politică suficientă pe care noi, americanii, o obţinem de o manieră aproape consubstanţială. E recomandabil să nu-ţi revii niciodată. Vei fi un teritoriu în minorat moral-politic, cu populaţii de minori, cu care vom fi însă bucuroşi să facem de pildă schimburi comerciale. Deşi niciunul dintre voi nu a făcut al Doilea război mondial, n-a colonizat, n-a exterminat şi n-a asuprit în viaţa sa pe nimeni, el poartă o vinovăţie cvasi-genetică şi topică, transmisibilă prin părinţi şi perimetru geografic. Dat fiind că sunteţi minori, vă putem oferi generoşi tutelă.
       – responsabilitatea colectivă şi ereditară: nu există în viziunea heleno-creştină asupra dreptului, care presupune un individ nou odată cu faptul naşterii, care nu poartă povara faptelor înaintaşilor săi, şi iertarea ca pilon esenţial (pedepsele prescriptibile). Responsabilitatea transmisibilă, pe generaţii istorice, nici măcar tribalismul iudaic n-o mai acceptă integral. Instituţia prescriptibilităţii există în dreptul israelian; apoi, nimeni n-ar putea plăti în locul vărului său, al părintele său etc. pentru ce au comis aceştia. Universalismul republican a triumfat clar în statele moderne. A spune că sunt responsabil pentru ce-au făcut fasciştii români în anii ’40, sau că germanii de azi, care n-au omorât pe nimeni, sunt responsabili pentru ce-au făcut bunicii lor, e în propriu absurd. Trucul de sofistică juridică ‘dar nu vrem să spunem că popoarele sunt responsabile, ci doar guvernele lor’ revine la acelaşi lucru: copleşirea popoarelor cu aceeaşi vină transmisibilă. Crimele de război sunt imprescriptibile, dar ele nu se transmit şi urmaşilor. Niciun român de azi n-a făcut nimic şi nu e responsabil de riguros nimic din ce s-a petrecut între 1930 şi1945, nici sub raport moral, nici logic, nici epistemologic şi nici juridic. E la fel pentru germani, japonezi etc. Poţi resimţi o jenă sau un regret personal pentru istoria care s-a petrecut astfel; dar a simţi vinovăţie e nu doar în propriu absurd, ci şi pretenţios. Chiar dacă ai simţi vinovăţie, printr-o curioasă supraestimare morală de sine într-o proiecţie anacronică, ceilalţi nu-ţi pot niciodată cere să simţi această vinovăţie, amintindu-ţi-o. Istoria nu se transmite ca ochii albaştri. Urmaşii călăilor nu sunt călăi. Urmaşii victimelor nu au niciun fel de merite de victime. (Altminteri, asociaţii ale urmaşilor, ale nepoţilor sau strănepoţilor victimelor de la Auschwitz ar exercita în continuare o presiune morală asupra urmaşilor germanilor etc., într-un carusel legitim in aeternum.) În afara cazului că admitem absurdul logic al responsabilităţii transmisibile, nici vina şi nici meritul nu se moştenesc. Înaintaşii tăi au luptat în Spania sau au participat la Debarcare; nu şi tu însuţi. Meritele tale, în ce te priveşte, sunt riguros nule. Etc.
       – angelism al legilor memoriale. Tipii care le propun sunt fundamental oneşti şi, de obicei militând în asociaţii memoriale, cred cu sinceritate că aduc binele. Deşi niciun ins sobru nu poate rezista la cinci minute de argumentaţie serioasă în privinţa lor, ar vrea ca legile să fie admise doar prin inocenţa intenţiei care li se atribuie.
       – în praxis, escalada victimară revendicativă e inevitabilă: dacă vor fi pedepsite afirmaţiile rasiste şi antisemite, nu e niciun motiv să practicăm un excepţionalism al suferinţei: ceilalţi vor revendica la rându-le. Se vor pedepsi subsecvent afirmaţiile sexiste, homofobe, comuniste, anarhiste, anarho-sindicaliste, islamofobe, antifeministe, negarea sclaviei, a colonialismului, a genocidului armean, rwandez, cambodgian etc., pe ţări, pe regiuni, pe ideologii şi, de asemenea, pe secvenţe istorice.
       – constrângerea se obţine relativ simplu, prin instrumentul asociaţiilor civice (tip O.N.G.) organizate juridic, care acţionează în judecată bazându-se pe legi memoriale, ca medii ofensate şi veghind asupra spaţiului public, provocând ruina subiecţilor (în Franţa, în deciziile judecătoreşti ordinul de mărime e deja la zeci de mii de euro daune acordate, pentru o singură persoană în culpă; suficient pentru a ruina un om, dar şi un ziar, o editură etc. urcând proporţional). Obţii astfel în societate, prin teroare juridică soft, o cenzură efectivă. Statul nu e amestecat şi totul are aparenţa libertăţii: pare o afacere între civili particulari şi organizaţii civile de particulari: statul a oferit doar revolverul şi glonţul, fără vreun amestec, şi a părăsit scena.
       – obsesia morală purgativă, legitimă în abstract, ajunge abuz deoarece, dacă expresia nu va fi articulată, totuşi gândul nu va putea fi oprit iar lucrul e o contradicţie care va exploda violent în real. Deşi par să admită că legile memoriale violează libertatea, promotorii lor împing lucrurile mai departe, pe jumătate timid, pe jumătate ameninţând, sperând şi implorând deopotrivă, într-o negare şi obnubilare nesănătoasă a fondului problemei.
       – delictul de negare e un delict de opinie, adică ceva inacceptabil în democraţie. Nu ai dreptul, ca Legislativ, să dai asemenea legi. Trebuie să guvernezi pur şi simplu, adică să creezi drepturi şi obligaţii în câmpul social pentru cetăţenii tăi, nu să guvernezi memoria şi spiritele unor subiecţi. Asta produce prizonieri de conştiinţă şi prizonieri politici. Când se întâmplă, medicamentul e mai rău decât boala.

Anunțuri

~ de soirs pe 12 August 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s