~

       Warren Buffett: ‘Există într-adevăr luptă de clasă, dar clasa mea, clasa bogată, este cea care o poartă şi care o câştigă’ (“There’s class warfare all right, but it’s my class, the rich class, that’s making war, and we’re winning”).
       Well…

       ‘Dacă satirizezi un lucru şi eşti furios pe un lucru, de ce eşti furios pe el? Pentru că te-a dezamăgit? Eşti sigur? Nu pentru că ţi-a plăcut, poate, la un moment dat? Cred că, dacă satirizezi ceva, el trebuie să-ţi şi placă puţin, la fel cum îţi şi displace puţin (B.E. Ellis).

       E ceva dezesperant în a vrea să fii tată la 50. Ca idee, să crezi că-ţi recuperezi tinereţea procreând… Rezultă un cadou curios făcut progeniturii, să te vadă mort când va avea în jur de 20 de ani şi o acută nevoie de tine.

       Al doilea om pe Lună… – La ieşirea din modul era la un singur pas în urma lui Neil Armstrong. Se numeşte Buzz Aldrin; nimeni nu i-a reţinut numele. Oamenii ţin minte diverse bizarerii, echipe întregi de ‘fotbal’, sau cel puţin 3-4 componenţi; dintre cei doar 12 oameni care au păşit vreodată pe Lună, un singur nume e reţinut cu adevărat. Primul. Memoria feminină a umanităţii.

       ‘Cred că trebuie să învăţăm să trăim, liniştit, calm, într-o lume care nu e destinată să se unifice. Am crezut foarte mult timp că se va unifica, bazându-ne pe credinţe şi convingeri nu lipsite de merite, dar pe care, cred, experienţa ne obligă să le revizuim. Comunităţile umane, comuniunile, au o consistenţă care rezistă mişcărilor istorice care păreau să măture în drumul lor totul’ (Pierre Manent).
       Pe scurt, ideea progresismului nu ne-a ieşit în Occident, să ne predăm acum cu arme şi bagaje medievalismului din Sud, regresând cu 250 de ani. O luăm de la capăt: drepturile femeii etc.

       Recitit întâmplător o mică proză de M.C. Tulburat (la Capote mai întâlneşti tipul ăsta de sensibilitate extrem vulnerabilă). Tip ataşant, o umanitate rănită obiectivată natural; totul e univers interior. Cineva torturat, salvat de un mic strat glisant, subţire, de frivolitate şi orgoliu monden. Genul de autor pentru care simţi spontan prietenie (cât de greu e să obţii asta), cu o ampriză psihologică asupra ta, mai mult decât una literară, fiindcă îi simţi mai degrabă sufletul decât scriitura.
       Proza psihologică a avut momentul ei, şi totuşi e expediată din două mişcări – formă, construcţie, structură…

       ‘Cartea lui Nelle e în vârful listei de best-seller… Şi da, dragul meu, eu sunt [personajul] Dill. Primele două treimi ale cărţii sunt adevărate şi s-au petrecut destul de ad litteram. Procesul, nu’ (Tr. Capote, scrisoare către Alvin şi Marie Dewey, 12 aug. 1960, Too brief a treat, The letters of Truman Capote, New York, Random House Inc., 2004, p. 290.)
       Adică exact partea ideologică a cărţii Să ucizi o pasăre cântătoare, care o face, alături de De veghe în lanul de secară a lui Salinger, printre cele mai citite cărţi în America, obligatorie în bibliografie etc. şi greu de găsit în bibliotecile publice, de unde o împrumuţi uneori cu listă de aşteptare – exact ea era un construct ficţional… Se înţelege că negrul Tom Robinson fie fusese achitat, în realitate, la proces, fie o violase cu adevărat pe albă. Harper Lee a proiectat un duios final wishful thinking. Albii sunt de o ignominie sinistră, inumană, comunitatea neagră, de un calm şi o demnitate statuare, tulburătoare. Când te gândeşti că organizaţiile de civil rights o aveau pe lista lor de cărţi eliberatoare ale conştiinţei americane. Cel puţin să fi fost ficţiune integral. Acest twist final, singura parte unde autorul intervine fiind cea în care converteşte un adevăr în minciună răscolitoare, îţi mai dezumflă o iluzie.
       Kant, cu ideea că minciuna compromite sursa dreptului… De câte ori, pentru a apăra victime sau minorităţi real oprimate, n-a fost nevoie să minţi grosier, promovând astfel mai eficient un adevăr… Despre procedeul ăsta delicat al luptei publice, folosirea minciunii pentru a impune adevărul, ei bine, tăcere.

       Îmi displace clasarea lui Sebastian ca autor minor, oportunist, sentimental. Fiindcă simt că e adevărat: asta va rămâne. Îţi vine să disperi de umanitate.

       Pe stradă, din sensul opus, o bătrână îi comunica unui dezmoştenit al soartei, care-i sorbea cuvintele: ‘Ştii, pentru fiecare viaţa curge altfel…’.
       Cu o săptămână înainte, doi bătrâni se plângeau pe un trotuar, vădit jenaţi: ‘Ce să-i faci? Cât putem, căutăm să tragem de timp‘.
       Genul ăsta de flash-uri: stradă, aglomeraţie, masă anonimă.

Anunțuri

~ de soirs pe 1 Noiembrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s