~

      ‘Franţa va trebui să pună pe picioare o organizare securitară disproporţionată… (…) De acum înainte, paranoia va deveni busola noastră politică. Exact prin asta terorismul ne pune într-o situaţie imposibilă. Chiar când îi elimini, au câştigat, pentru că ne înnebunesc. Nebunia lor ne contaminează’ (Bruckner ).

       A 1817 O – primul număr de telefon al lui Freud, pentru care era foarte fericit. Căci A reprezenta alpha, O este omega, cu care lucrurile se termină, iar 17 şi 18 sunt cifrele lui fetiş…
       Mă întreb dacă fără aceste copilării am fi putut, de fapt, avea un Freud. Cineva, deci, care prin candoarea sa de spirit fundamentală să poată explora ipoteze în faţa cărora o minte carteziană, geometrică s-ar fi oprit. Fără o structură fantezistă (Anna e fără echivoc când mărturiseşte că tatăl ei ‘nu prea era un Menschkenner’, un cunoscător de caractere, v. Christopher Badcock), fără o astfel de fire dominată de angoasă, panică, teroare existenţială, complet cufundată în gândirea magică, mă întreb dacă lucrurile în metoda analitică ar fi putut înainta aşa. Ce i se impută e chiar ce-l întemeiază.

       V.T., specialist în anecdotică şi citatul maniacal, incapabil de un sfert de idee (dacă ar trebui să primească invitaţia de a vorbi un sfert de ceas fără a cita nimic, persoană sau reflecţie, omul acesta ar fi pierdut). În acelaşi timp un tip cumsecade, ataşant etc., cu un fel de stofă şi o formulă sufletească rară. Aporie.

       Revoltele clasei de mijloc – cred că nu există lucru mai comic şi mai plicticos pe lume.

       G.L., moralist aparent emfatic, despre care nimeni nu observă că e cel mai mare portretist valah (din cauza specialităţii lui, portretele în sânge).
       Cele două metehne mari, indiscreţia şi sarcasmul. O indiscreţie de tipul oltenesc, vag sinistră. Portretul lui Noica se termină prost; portretul lui Cioran se termină prost; al regelui Mihai, idem. Morb al micii deriziuni finale, polisată greu de exerciţiul rudimentelor livreşti dar supravieţuind, viguroasă. În rest, acest tip, calomniat de peste un deceniu ca nimeni altul în cultura valahă de acum, e evident omul cel mai cald, mai generos şi mai cumsecade care se poate închipui etc.
       Pariez că ar fi fost făcut să ‘trăiască’, dacă nu se întâlnea cu gaura neagră a filozofiei. Era sigur destinat să fie actor sau oricum un tip de scenă, de conferinţă, de public (ca şi A.P.). Unul dintre puţinii tipi cu o reală clasă de pe-aici, lucrul e sigur, Balcanul e infectat de psihologie.

       Relativ uimit de Olive Kitteridge (2014), serial de patru episoade, recomandat de E. Primul episod: mori de plictiseală. Al doilea, vag interesant, îţi cresc părul şi unghiile. Al treilea un pic mai reliefat; la al patrulea, am amuţit. Niciun clişeu, totul adânc şi simplu. Nu credeam că se poate obţine asta într-un serial, erau anamorfoze care aparţineau lungmetrajului. O simfonie a plictiselii, care alungă treptat tot falsul din lume. Ceva foarte straniu şi puternic şi liniştitor.
       Film din genul în urma căruia ieşi să te plimbi, pentru a-ţi aduna gândurile.

Anunțuri

~ de soirs pe 16 Noiembrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s