~

       Aceste ceremonii oficiale şi sărbători ale Memoriei… De ce ţii să marchezi ceva, să-l omagiezi, să-l sapi în marmură? Maschezi inabil uitarea pe care-o simţi crescând în tine. Platon aminteşte (Phaidros) că scrisul nu e o invenţie aşa de grozavă pentru memorie, fiindcă, tocmai, de când folosesc scrisul egiptenii şi-au pierdut memoria – totul, înainte, era învăţat pe dinafară. Memoria colectivă e mascarea inabilă a uitării, autorizaţia de a ne relua liniştiţi cursul vieţii. Omagii înlăcrimate, discursuri, fotografii, lumânări, minute de reculegere – toate pentru a nu admite că dorim să trecem la altceva. Nu memoria e ceea ce vrem: ci rememorarea. Altfel spus, non-memoria. Delegarea, trecerea memoriei în responsabilitatea altora, în spaţiul oficiosului (‘autorităţi’), pentru ca acestea să o resusciteze pentru noi la date fixe. A rememora – adică a cere permisiunea uitării în tot restul anului. Lăsăm autorităţilor sarcina de a ne dispensa de efortul aducerii aminte. În realitate, ceea ce facem când hotărâm să rememorăm – sau comemorăm – nişte oameni e să le spunem adio.

Anunțuri

~ de soirs pe 30 Noiembrie 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s