~

       Deloc îngrijorat pentru soarta Occidentului
       În fond, ce înseamnă ‘au declarat război civilizaţiei occidentale’, aceste noţiuni emfatice, de mass media? Concret, vreau să spun. 100 de victime pe an, de două ori, de zece ori pe an. Lună de lună, chiar la două săptămâni, câte un Paris-13 noiembrie. Numai că se instalează atunci o obişnuinţă cu oroarea, ca în momentele războiului. Reciteşti literatura din vreme de război şi vezi asta. Ajungi în mod straniu la un punct de saturaţie, în care nu-ţi mai pasă, nu te mai impresionează. Deja, atentatele din America şi Londra au trecut rapid în pagina a doua. Ce putem face noi, după aceea, e un exotism, o bizarerie, de pildă să aruncăm o bombă nucleară, lucruri de acest gen. Undeva, nu importă unde (niciodată n-a contat). Hiroshima a fost atingerea unui punct de saturaţie. Urmează poate emigrarea inversă (despre care musulmanii din Franţa vorbesc din ce în ce mai mult, între ei, evocă posibilitatea, numind-o ‘remigration’, migraţie de întoarcere), dinspre Occident înapoi spre ţările arabo-musulmane, a acestor populaţii. Milioane, în fiecare an. Sau războiul civil. În zece ani, populaţia musulmană non-integrată va fi ajuns, după două-trei generaţii de occidentalizare ratată, înapoi. Vor rămâne cei care vor socoti că se pot integra fără probleme, adică, în fond, dizolva identitar. Ei bine…
       Obişnuinţa omenească cu drama e singurul lucru pe care-l subestimează terorismul. E călcâiul lui Ahile. Nu e adevărat că Occidentul nu luptă pentru că nu mai are o religie – teza reacţionară. Nu e adevărat că luptăm pentru o canapea sau pentru un iPhone. Sau pentru a nu fi deranjaţi de la masă. Dar fie şi pentru a nu fi deranjat de la masă poţi pune mâna pe armă.
       Nu-mi sună deloc îngrijorător ‘viitorul Occidentului’. Musulmanii l-au trădat, să zicem. În fapt, chiar şi cei mai moderaţi dintre ei îl dispreţuiesc în sinea lor, acum ştim asta. Dar ne apropiem, în toate, de punctul de saturaţie.
       Cassandrele mişună. Vom avea o dictatură, o semi-dictatură securitară, în Europa, câţiva ani? Nu mai e cu totul imposibil. Credeam că ne îndreptăm spre o pace idilică, oricum că intrăm într-un fel de linie dreaptă a progresului modelului curent de civilizaţie. Iluzie insipidă; se adună iar nori stranii. Chiar dacă nu vom avea mult timp la dispoziţie pentru o ‘viaţă interioară’, ni-l vom face. Se va naşte o nouă literatură, o nouă estetică. E curios când, deodată, nu-ţi mai este frică. Când totul, până şi oroarea, devine banal; chiar plat.

Anunțuri

~ de soirs pe 6 Decembrie 2015.

3 răspunsuri to “~”

  1. Ce-ați pățit, de unde doza asta incredibilă de optimism? Sau să-l numesc realism?
    E straniu, dar aveți farmec și când nu va jucați de-a Cassandra. Continuați!

  2. Lasitudine versus fanatism. Interesant, dar și fanatismul poate deveni plictisitor. Fundamentaliștii si acoliții lor se joaca de-a cauza, războiul din Spania, ultima bătălie apocaliptică etc. Din fericire, natura umană nu suportă prea mult timp temperaturile înalte. De aia mor și vor muri ideologiile. Să le fie țărâna ușoară!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s