~

       Singura obiecţie rezonabilă a nefumătorilor e, în mod onest, mirosul: nu mă poţi obliga să tuşesc lângă ţigara ta nefericită, nici să-mi îmbib hainele de un iz nedorit. E abuziv şi absurd. Doar că toate astea s-ar putea simplu rezolva prin crearea unor incinte separate. Ceea ce i-ar pune la paritate, în drepturi şi reprezentare, în perimetrul public. Să ne închipuim asta în fiecare restaurant, în fiecare sală de aşteptare, după modelul segregării toaletelor publice pentru bărbaţi şi femei. E realizabil. Un lucru consternant de simplu.
       Ei bine, nu asta e problema. Asta, în fapt, în chestiunea supusă, nu e niciodată problema.
       Când nefumătorul îşi deghizează ura pentru fumător în pretextul ‘fumatului pasiv’ care îi pune viaţa în pericol, ştie bine că fabulează. Nu este imbecil. Chiar de-ar fi ştiinţific real, ‘fumatul pasiv’ – dacă mai e nevoie să o aminteşti – nu îţi induce boli după o expunere de ore sau minute, ci – în dozaj constant şi zilnic – după ani sau decenii, şi încă aici rezultatele sunt cu totul problematice, pe eşantioane vechi şi recurenţe aleatorii, foarte uşor contestabile; un factor agravant dar nu neapărat declanşator, prilej dar nu neapărat cauză. Fumatul individual e un pericol cumplit şi real; ‘fumatul pasiv’, o problemă. El ştie că e o minciună pură şi o atitudine agresivă să pretinzi contrariul; ceilalţi ştiu de asemenea. Corolar: el ştie că ei ştiu. Nefumătorul abordează totuşi direct cea mai înaltă miză, culpabilizarea cea mai acută, aşa cum un tenor ar lua teatral, intrând în scenă, nota cea mai înaltă din arie.
       În general, insul este invitat să plece, însoţit de fumul său dezagreabil.
       
       Companiile aviatice au ezitat, la apariţia ţigărilor electronice, să ia o atitudine clară în privinţa lor. Până la urmă au decis să le interzică în avioane. Nu pentru că ar fi periculoase pentru ceilalţi pasageri. Pe scurt spus, nu sunt. Ci fiindcă fumatul ar încuraja – au decis acestea în comunicatul aferent – un comportament care ar putea fi imitat de ceilalţi. Gestica era virtual molipsitoare.
       Altfel spus, ceilalţi pasageri au fost prezumaţi a fi, în mod deschis, minori. Văzând semeni ai lor fumând, ei i-ar putea imita. Trebuie evident puşi la adăpost de tentaţii. După cum copiii acestora, în avion, văzând pe cineva fumând, şi-ar putea pune în gând să îl imite ajunşi la maturitate. Deşi au părinţi şi aceştia i-ar putea îndruma pedagogic împotrivă. Companiile aeriene, convocându-şi departamentele juridice, au intuit din ce parte ar putea veni procesele şi au hotărât să nu rişte.
       În general, insul este invitat să plece, dimpreună cu fumul său.

       Dar ce irită în definitiv, dacă fumul de proximitate e pasabil, deranjant dar obiectiv inofensiv pentru celălalt şi poate fi oricum evitat simplu, prin separeuri, incinte segregate şi legislaţie specifică pentru protecţia fiecăruia, patron, client, angajat etc.? E limpede că ura nefumătorului e mai adâncă, şi nu stă în simplul dezgust pentru mirosul de tutun ars. Inarticulată, ea trimite la ceva aproape misterios. Fiecare nefumător va admite, luat repede, că în definitiv bate câmpii. Opunându-i argumentele simple, la îndemână, oricând aplicabile în societate, el nu poate structura nicio apărare rezonabilă împotriva dreptului fumătorului de a folosi spaţiul public şi de a i se crea incinte pentru asta. Ştie că protecţia tuturor e posibilă fără abuzarea nimănui. Totuşi, ceea ce vrea, dorinţa lui intimă, dincolo de orice argument, este soluţia prin dispariţia problemei. Să nu mai vadă un fumător dinaintea ochilor.
       Insul este invitat să dispară, odată cu camuflajul său de fum.

       Ducând ţigara la gură, el face un gest care nu se poate compara decât cu actul sinuciderii surprins în flagrant: cu un revolver dus la tâmplă. Aceşti oameni ne semnalează, clipă de clipă, că nu le pasă dacă vor muri. Ar putea avea o boală grea mai târziu, după cum ar putea să scape. Şansele sunt aleatorii, depind de variabile inanalizabile; ei ridică din umeri, dispuşi să rişte. Ei – deci – nu ne seamănă.
       Aparenţa fumătorului are ceva insuportabil superior nouă: curajul iresponsabil.
       Pentru spectator, nicio diferenţă între un ins care duce încet o ţigară la gură şi unul care îşi lipeşte revolverul de osul temporal. Gestica e de altfel asemănătoare. Pe trotuar, în staţia de autobuz, surâzându-i unei femei, el face, într-o arcuire a braţului, gestul de a-şi lipi pasiv de tâmplă revolverul său virtual. Poate va fi un glonţ orb sau unul real. Nu îi pasă. Lucrul cel mai agravant e ăsta, nu îi pasă. Gestul, în virtualitatea lui, a fost amendat de companiile aviatice.
       În ce ne priveşte, facem sport, mâncăm sănătos, sperăm să prindem 95, copiii noştri 95, după care urmează, îndeobşte – cel puţin aşa se spune -, ceva bizar şi cu totul improbabil, la care nu ţinem în mod deosebit să ne gândim.
       Un fel de dispariţie, fără învăluirea în rulouri teatrale de fum.

       Sub orice formă s-ar prezenta, perversiunea e corelativul libertăţii. Una e dovada că cealaltă există. Cum dispar perverşii într-o societate, cum se vorbeşte de îngrădirea lor – în lumi dictatoriale etc. -, dispare libertatea mai devreme sau mai târziu. Ei pot constitui seismograful democratic general. Mai întâi vin după perverşi; poţi fi sigur că, mâine, vor veni după noi.
       Viciul, dependenţa e, încă, o perversiune minoră. Totuşi, ea e perversiunea supremă, în măsura în care sfidează convenţia vieţii înseşi, prezervarea normei de specie, darwinismul şi productivismul existenţial. Nu există perversiune mai violent insuportabilă.
       Noi facem copii şi ne perpetuăm – el ridică din umeri şi în plus fumează.
       Noi vrem să trăim cât mai sănătos şi mai mult – el, surâzând, fumează.
       Noi vrem să evităm moartea, formăm o pedagogie generală a sănătăţii şi igienismului sperând într-o viaţă fără sfârşit şi suferinţă – el, sfidător, fumează.
       Noi ne temem de moarte, ne temem îngrozitor – el fumează.
       Acesta e adevăratul motiv pentru care îl urâm. Îndrăzneşte ce nu mai putem îndrăzni, îşi permite ceea ce nu ne mai putem permite, fără să mai ştim bine de ce. El riscă tot şi adesea plăteşte tot. Bolile pe care le face sunt uneori cumplite. Alteori ele nu există. Îl urâm din tot sufletul. Ei – reprezintă transgresiunea supremă. Ura faţă de fumători nu se poate compara decât cu ura pentru sinucidere şi sinucigaşi într-o societate, aceste reproşuri vii care ne fac să ne interogăm asupra temeiurilor reale ale vieţii proprii.
       Pervertere – romanii numeau cu vocabula asta ‘a răsturna’ – în speţă aveau în vedere moravurile. Perversitas – era o stare de eroziune, corupţie internă, depravare. Să perverteşti pe cineva înseamnă să-l înveţi să răstoarne. Perverşii aceştia, vicioşii, dependenţii, sinucigaşii fac artă, creaţie, mistică, revoluţii. Răstoarnă naraţiuni vitale, sfidează tot şi transgresează tot, sunt rafinaţi şi au înţeles că vom muri. Oricum. Prostul lor gust e într-adevăr infinit.
       Trebuie să dispară dintre noi, dacă preferă în modul acela teatral, în scenografia rotocoalelor de fum. Sunt o parte din noi înşine. Sunt – sfidare radicală – partea cea mai bună dintre noi, fiindcă exhibă ceea ce noi disimulăm. Partea de negativitate, obscură, a lumii. Norma urăşte devianţa, legea urăşte transgresarea legii. Darea în vileag a puţinătăţii lumii.
       Ca orice subiect distrugător, conştient, abject, al lumii sublime a sensului.

Anunțuri

~ de soirs pe 17 Decembrie 2015.

6 răspunsuri to “~”

  1. Ce frumos ar fi ca cele patruzeci de tigari pe zi pe care le fumez sa plece intr-adevar, cinstit, exclusiv din aceasta splendida sfidare! Mda, mi-ar placea sa cred atat asta, cat si c-am refuzat sa-mi cumpar nemurirea prin procreare tot din luciditate si sfidare fata de conditia umana. Mi-e teama insa ca explicatia e mai complexa, fiindca de fricile fundamentale nu scapa nimeni. E mai probabil ca lucifericul orgoliu ne impinge sa cautam remedii mai sofisticate pentru ele!

  2. In zilele noastre judecatile morale se masoara in nr. de calorii arse. Fumatorii sunt evreii secolului XXI.

    Pe vremuri se putea fuma in institutii publice…existau scrumiere si scuipatoare. Apoi au venit cumplitii ani 80 cu regulile lor de siguranta in numele libertatii. The horror…

  3. ura impotriva fumatorilor e o forma de a lupta ptr starpirea lor, si spun starpire ptr a folosi limbajul lor, al oamenilor cumsecade. ei, oamenii de bine, neviciatii, povatuitorii – ei vor, prin alungarea si interzicerea fumatului in spatiul public (si nu numai), sa starpeasca “ raul”, sau cel putin una din formele lui. ei, nefumand, sunt nepatati si superiori moral celorlalti.
    cauzele urii: una cate una, strat dupa strat, si in cele din urma nici mirosul neplacut al tigarilor nu mai ramane valabil. da, ura e mai adanca, si e manifestare a rautatii primare, “crude”, inoculata multora inca din primii doi-trei ani de viata. inoculata si bine inradacinata, fara a mai suferi vreo analiza sau schimbare de-a lungul timpului (à la “crede si nu cerceta”). nu gestul sinucigas ii infurie pe nefumatorii inraiti (intrucat nu analizeaza fumatul pana in acest strat), ci teama de a li se zdruncina credinta, teama de a descoperi si recunoaste ca s-au inselat, ca lumea, viata pot fi structurate si pe alte principii, fara a fi gresit. si daca ar ajunge cu analiza pana la gestul sinucigas, ar gasi atata libertate in gestul asta incat n-ar sti ce ar putea face cu ea.
    “de ce urasc fumatorii” – ar fi amuzante sedintele la psihiatru.

  4. Un articol inteligent.curajul e sa îl citești și sa îl intelegi

  5. in sfarsit! de o gramada de timp spun ca „fumatul pasiv” e o scuza aberanta. totul se rezuma la faptul ca le este deranjat lor nasul. veste noua: si pe unii fumatori ii deranjeaza fumul de tigare cand mananca. cat despre mirosul hainelor, toti avem o masina de spalat pe-acasa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s