~

       Nu ştiu de ce oamenii strângeau cărţi pe care nu le citeau niciodată, dar asta era o reală obsesie cândva. De obicei îşi spuneau că le vor citi mai târziu, şi precizau: ‘la bătrâneţe (când voi avea timp)’. Bineînţeles, la vârsta desemnată învăţau că pe lângă memorie, păr şi vlagă, îţi pierzi în general şi acuitatea vederii, iar dacă ochelarii ţi-o restituie, pierzi puterea de a te concentra, augmentată de migrene violente, deci toate cărţile devin inutile după un sfert de ceas. Te bazezi în viaţă pe ce ai înmagazinat. În general, pe nimic, fiind vorba de memorie. Poţi contempla rafturile, gândindu-te unde ţi-a stat capul întreaga viaţă.
       E singurul lucru pentru care mă bucur de tsunami-ul digitalizării şi îi acord un fel de dreptate, de justiţie imanentă. Dacă te gândeşti la unele biblioteci şi unele existenţe, a venit la timp.

       Sunt nişte ani de când am abandonat fumatul. Dacă aş fi apucat, însă, persecuţiile absurde de azi (în New York s-a anulat dreptul de a fuma în parcul central, în plină natură, fiindcă e considerat loc public…), mă îndoiesc că m-aş mai fi lăsat. Aş fi luat tabagismul drept o identitate personală prigonită. Înţeleg perfect de ce Houellebecq nu mai vrea să se lase.
       Antitabagismul kitsch – nazism soft al sufletelor curate -, în plin avânt în ultimii ani, e pedeapsa pentru un fumător juisor, care-şi iubeşte atât de mult viciul încât e gata să-i sacrifice chiar viaţa. Ayatolahii igienismului nu atacă atât efectele nefaste, cât pe cele plăcute ale fumatului. Plăcerea e prea costisitoare; dacă trebuie să rişti atât de mult, le-o interzici tuturor, sub cele mai raţionale pretexte. (Mâine, un fumător îşi va incendia din greşeală apartamentul, punând în pericol zeci, sute de vieţi omeneşti din jurul său într-o eventuală explozie. N-ar trebui să interzicem aprinderea ţigărilor în propria casă? Evident, zeci de vieţi omeneşti contează radical.) Un fel de pitici care retează capetele voleibaliştilor, nefumătorii agresivi au o ‘invidie de penis’, de curaj, de inconştienţă, pe care o camuflează în indignare olfactivă şi iubire de umanitate. Şi e minunat. Nimeni, într-adevăr, nu a iubit umanitatea ca ei şi ca Hitler.

       Privind un tablou de Vermeer de la 1670, cu o brodeuză. Deodată, o cumplită milă pentru ea, modelul pictorului (aplecată deasupra broderiei, cu spatele curbat), pentru artist, pentru felul cum cădea lumina lumânării, pentru toţi indivizii care trăiau la 1600. Ce porcărie sinistră, să trăieşti la 1600… Niciun merit că am venit mai târziu, OK. Dar simplul gând că puteai veni pe lume la 1600 te îngheaţă. Să-ţi duci oala de noapte şi să speri că scapi de ciumă, şi să nu fi apărut încă ziarele şi nici pamfletele timide ale lui Voltaire… Să fii pe lume la o-mie-şase-su…

Anunțuri

~ de soirs pe 25 Decembrie 2015.

Un răspuns to “~”

  1. Vă admir de cele mai multe ori ideile și stilul prin care le puneți în pagină, dar nu înțeleg rațiunile cruciadei pro fumat pe care o purtați de o vreme.. O nouă minoritate de apărat, fumătorii? Ridicol! Juisorul care e gata să-și riște viața pentru că-si iubește viciul, hm, ce tablou eroic, dar foarte puțin credibil! Vă place uneori să porniți războaie pentru false cauze, va suspectez, doar pentru exerciții flamboaiante de stil.

    Imaginați-vă ca un tip din 2500 va contempla imaginile epocii noastre si ne va căina: Oh, să fii pe lume la două mii și douăzeci? Gnomii ăia care trăiau doar vreo 8o de ani, ce să înțelegi din viață când n-ai trecut nici măcar de un secol și ceva? Oribil!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s