~

       ‘Mai bine o tristeţe adevărată decât o bucurie falsă’ (Comte-Sponville).
       Obsesia adevărului nu prea e contemporană. Azi accentul e pe psihologie, pe bucuria individuală, ‘dezvoltare personală’, consolare, reconcilierea cu sine, coaching pentru o ‘viaţă fericită’ etc. Dimensiunea critică a adevărului e efasată, în favoarea euforizantelor existenţiale. În filozofie şi literatură adevărul şi luciditatea primează, dar e domnia psihologilor, a terapeuţilor, a negustorilor de fericire.
       Doar că, oriunde se iveşte fericirea, prima ei victimă e cu necesitate adevărul. Ideea că le poţi avea pe amândouă e iluzorie. Asta se întâmplă prin intermitenţe rare, dar la o examinare atentă vezi că, până şi aici, una dintre ele s-a estompat şi coincidenţa a fost aparentă. ‘Tonul just’ al unei vieţi rămâne undeva între melancolie stinsă şi angoasă. Adevărul îţi revelă ceva intrinsec trist, bucuria – ceva neadevărat. Or, e limpede ce ar alege oricine între cele două.

Anunțuri

~ de soirs pe 23 Ianuarie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s