~

       Câteva imagini cu Oona şi Chaplin, pe stradă, prin Paris sau Veneţia. Oamenii le zâmbeau, făcându-le cu mâna. Lumea simţea că sunt vedete nu pentru că-i recunoşteau – erau prea bătrâni -, ci fiindcă erau urmaţi de inşi cu aparate video. În anii ’40-50, aproape niciun privat nu avea aşa ceva.
       Tehnologia e azi democratizată. Aproape oricine poate fi vedetă; are o cameră foto şi video în telefonul său, cu rezultat creativ nul. Pe reţele sociale, tone de banalitate; miriade de fotografii – aceleaşi -, aceleaşi vedeo-uri, pe aceleaşi subiecte de trolling (de enervare fecundă şi racolaj): reuşită, bani, feminism, drepturi, afirmare, e o listă de vreo 20, în mare aceeaşi; nu sunt decât comentarii la comentarii. Ce iluzie a fost să credem că democratizarea tehnologiei va ajuta creaţia. A fost ca şi cum le-ai fi dat tuturor stilouri, convins că vor deveni scriitori.
       S-a vădit în realitate ceea ce ştiuserăm dintotdeauna: talentul şi genialitatea sunt constante. Şi când eram 1 miliard, şi acum la 7, acelaşi număr de creatori, de mari scriitori, în genere aceleaşi linii de inovaţie reală au loc în artă etc. Trebuie să aştepţi două, trei Bienale ca să vezi în fine ceva. Nu păcălim pe nimeni – în afara noastră.
       Ce exasperează cu adevărat e că n-au apărut noii Fitzgerald, Hemingway, Capote… E un pic tulburător. Când spui că ai vrea să mai trăieşti 50 de ani, nu doar 20, de ce o spui, în realitate? Nu pentru că vrei să-ţi vezi ‘copiii mari’, ‘nepoţii’ etc., cum sună clişeul vulgatei. Vrei să asişti la o nouă lume creativă: o schimbare a formelor, apariţia unor noi scriitori, a noi filme etc., a unei noi perspective sociale sau politice, a unor noi femei sau noi posibile în viaţa ta. O lume inedită e ceea ce vrei să nu pierzi, nu serializarea celor de lângă tine, multiplicarea aceloraşi anotimpuri. Asta reclamăm cu disperare, când ne agăţăm de reverul halatului unui doctor şi îi cerem cu o privire fixă câţiva ani în plus: în fond, noutatea despre care n-avem nicio idee. Sclipirea, siderarea,  imprevizibilul.
       Ideea că după 20 de ani de tehnologie universală, până în ultimul cătun din India şi Africa, tot ce obţii e augmentare cantitativă, un univers creativ constant şi relativ de serie, e dezolantă, de neînţeles.

Anunțuri

~ de soirs pe 14 Februarie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s