~

       Descartes şi teoria lui despre animalele-maşini… Ideea că animalul e un obiect, un asamblaj de piese la fel ca o mobilă, i-o datorăm şi e principala vinovată pentru spectacolul abatoarelor. Codurile penale în general nu protejează decât animalele domestice, nu pe cele sălbatice sau care nu aparţin nimănui; urmăm şi acum ipotezele etologice mecaniciste de atunci. Ideea că animalele nu suferă, că nu au aceeaşi structură organică ca a noastră vine de acolo. – De altfel, până în sec. XIX se credea că nici suferinţa copiilor nu există: erau obiecte, puteau fi abuzaţi, bătuţi, se credea că nu simt de fapt durerea, că nu-şi aduc oricum aminte şi că sufletul se formează undeva în adolescenţă. La antici, erau non-cetăţeni, fiinţe fără reflecţie, logică şi deci inteligenţă proprie, un soi de spirite vide, ca fantoşele. Dar asta nu se întâmpla în Sparta, nu numai până la Locke, habeas corpus sau 1789. Secole, în Europa dominată de catolicismul primar obsedat de ‘supunerea necondiţionată’, erau înveliţi în lungi bandaje în primul an de viaţă, imobilizaţi, agăţaţi de un fel de cui în perete o bună parte din zi, să stea în propriile excremente. Copilul era o fiinţă incompletă, asemănătoare mai mult animalului decât omului; corecţia corporală cu vergi, bice, curele era ca atare un mijloc de dresaj adecvat, aparţinând genitorului sau delegat educatorului de şcoală. Promiscuitatea, incestul pedofil erau ‘secret de familie’, vârsta consimţământului sexual fixată la 10 ani (în Franţa etc.), vârsta minimă de încadrare în muncă, la 8 ani, cu durata travaliului de până la 12 ore pe zi. Pedepsele parentale includeau închiderea în hrube întunecoase timp de mai multe ore, după ce în prealabil explicai existenţa unei sume de spirite malefice care bântuiau bezna etc.
       Dacă s-ar scrie un manual enumerând strict pagubele filozofiei în istoria umană…, uf, nu îndrăznesc să mă gândesc ce s-ar putea trece dintr-un singur condei acolo, şi n-aş avea niciun chef să-l deschid.

Anunțuri

~ de soirs pe 25 Februarie 2016.

5 răspunsuri to “~”

  1. Să fim totuşi rezonabili… Animalele au fost omorâte şi ciopârţite de oameni în absolut orice societate, nu prea are nicio treabă cu Descartes. Şi oricum au existat şi o mulţime de filozofi miloşi, preocupaţi de suferinţa animalelor (Bentham, spre exemplu) dar nimeni nu i-a luat cu adevărat în serios pentru că propunerile lor ar fi fost foarte incomod de aplicat. De-a lungul istoriei filozofia a fost, în general, un epifenomen, nu o forţă cauzală independentă; altfel spus, ne oferă justificări pentru lucruri pe care le-am fi făcut oricum. Iar până la urmă suferinţa provocată de om e doar o parte infimă din tot ce îndură regnul animal. Întreaga natură e, de fapt, un abator, nu? Uitaţi-vă la orice film documentar despre savane sau mai ştiu eu ce altceva: veţi vedea animale sfâşiate de vii, flămânzind, suferind, murind. Desigur, asta nu ne justifică să fim cruzi (şi eu sunt milos din temperament). Dar ar trebui să păstrăm proporţiile.

    • Regret, dar ideile conduc lumea, nu lumea se conduce pe sine şi apoi îşi anexează idei (asta se întâmpla doar în starea de natură). Filozofia nu e epifenomen, dumnezeule…
      Ideea e că a furnizat o acoperire. E una să ştii că omori, deoarece aşa arată generalitatea abatorului naturii. Alta să ţi se dea asigurări că e în fond okay să omori. Vrei asigurarea, cauţiunea asta morală. Ai nevoie de ea. Să ţi se spună că e ok să opresezi femeia, animalul, insul slab, rasa inferioară, civilizaţia subdezvoltată tehnic etc., că de la zeu la natură totul îţi îngăduie asta, ba chiar o încurajează – nu cred că e nevoie să insist.
      Filozofia, ideatica în general – includ aici religia, ideologia şi orice sistem de idei – sunt responsabile pentru atâtea, încât nu se poate intra acolo fără să roşeşti.
      Which is fine… Oricum azi totul e dus şi temele sunt la o mie de mile.
      …E adevărat, rămâne întrebarea dacă am fi putut face altfel. Nu ştiu; se prea poate că nu.

  2. De acord, avem în general nevoie de o acoperire ca să omorâm, să subjugăm. Dar ce încercam eu să zic e că am avut sute de societăţi cu sisteme de idei cât se poate de diferite dar care totuşi au ciopârţit animale (sau pe cei din tribul duşman) cam în acelaşi mod, şi întotdeauna într-o perfectă ecuanimitate. Suntem, cred, suficient de ingenioşi încât să putem inventa nenumărate justificări pentru orice acţiune. Iar de obicei nu prea contează asupra căreia ne oprim. Intelectualilor, foarte orgolioşi cum sunt, le e greu să accepte asta.

    • Deci admiteţi că sistemele ideatice poartă o vină, doar că ele ar fi apărut oricum ca justificări-anexă, fiindcă sunt necesare. E foarte posibil; şi ne pricepem la asta.
      Meh, who cares about the intellectuals.

  3. Ma gandesc totusi cum ar fi aratat fara filosofie! De asemenea ma gandesc ca de multe ori folosim ideile pe post de tap ispasitor al dorintelor noastre meschine in sensul in care poate am fi omorat si distrus la fel si fara sa vorbim sau sa scriem!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s