~

       Limbajul nu e limba, limba nu e discursul, discursul e altceva decât spusa, care nu se reduce la cuvânt, care cuvânt e mai mult decât literele lui, care există fără sunete, care nu formează întotdeauna fraze, fraze care nu constituie un limbaj…
       Limbajul destructurat prin pluralităţi formale: aşa am pierdut aderenţa masei. (Poate am fi pierdut-o oricum?)

       Feminismul a obţinut tot?
       Pentru ce ţine de esenţial, da, feminismul şi-a sfârşit misiunea istorică. Dar asta încă nu se poate spune; această reuşită nu trebuie să te înşele. Feminismul a câştigat în ceea ce ţine de esenţial, dar nu poate încă să strige victorie.
       Ok, când pasta de dinţi iese din tub e imposibil să o mai pui înapoi… În ‘prima lume’, femeile au obţinut aproape toate drepturile din punct de vedere social, politic şi economic. Dar mai este o lume a doua, a treia şi a patra… Nemaivorbind de ipocriziile celei dintâi. (8 martie, litania: agresate, hărţuite, infern. În loc să fie o bucurie această unică zi de celebrare a femeii, pentru care s-a luptat atât, campaniile patetice au transformat-o într-o zi de isterie şi doliu. Identificarea compasională. Femeile sunt prin esenţă victime. Etc. Ca şi când ai folosi zilele Crăciunului să deplângi soarta grea a preoţilor, lipsa de fonduri în biserici etc.)

       Teresa Cremisi: ‘Cioran mi-a zis o frază pe care nu o s-o uit niciodată. Într-o zi când, angoasat, se ducea să cumpere nişte roşii pe rue de Bussy, însoţindu-mă în drum spre birou, eu îl tot plictiseam: poate că mi-am ratat viaţa, sau o voi rata… Îi spuneam asta tot timpul şi, excedat, mi-a zis, ridicând ochii spre cer: Ascultă, Parisul e un oraş excelent unde să-ţi ratezi viaţa.’

       D.C.M.: ‘Ca şi cititor,…’.
       Aşa mor semenii.

       Un evreu la Auschwitz, într-un atelier de croitorie, obligat să coase o svastică pe o uniformă germană. E în tabloul acesta ceva de neînţeles. În lagăr, înfometat, trei luni speranţă de viaţă, părinţii ucişi, fraţii ucişi, copiii tăi ucişi, verii şi mătuşile şi unchii, şi ce faci tu? Eşti pus să coşi la o haină militară, ca să ajuţi în continuare la efortul de război german. E mai presus de înţelegere. De ce aveau nevoie să îi umilească până într-atât. De ce nu i-au ucis pur şi simplu. De ce să-i pui să muncească până mor. De ce să-i pui să-şi sape propriile gropi unde vor cădea după ce-i împuşti câteva secunde mai târziu. Ce e asta. Nu a fost cruzime, nu a fost răzbunare, nu a fost jubilaţia joasă şi hohotul ei de râs sardonic, plăcerea crudă a răzbunării. Nu rânjeau cu dinţi de vampir, frecându-şi mâinile. Totul s-a făcut în mod uimitor cu calm, cu o seninătate înţelegătoare (a, aveţi copii? duceţi-i în rândul ăsta; după ce veţi intra la aceste duşuri subterane ciudate, vă vom caza imediat, spuneţi-ne, ce meserii aveţi? avem nevoie de oameni competenţi din toate domeniile), cu un fel de simplitate modestă. Ca un lucru firesc. Organizare, grupuri, statistici. Mărturiile asta spun. Inumanitatea – consta exact în umanitate. În faptul că gesturile erau umane. Că întreg baletul era uman.
       Nu cred că s-a înţeles încă ce a fost acolo.

       Cea mai mare parte a oamenilor nu trăiesc în istorie. Îşi trăiesc vieţile. Repetă-ţi asta.

Anunțuri

~ de soirs pe 19 Martie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s