~

       Ştiu că ni se scoate mereu în faţă câte un terorist alb european pentru variaţie, câte un Breivik, o IRA şi o ETA, câte un terorist budist din Myanmar. Dar bunul-simţ – simţul comun, common sense-ul – ne îndeamnă să ne revenim repede. 450 dintre cele 452 (!) de atentate sinucigaşe de anul trecut pe întreg globul au fost produse de musulmani. 450 din 452.
       Are we kidding somebody. Mi-e teamă să nu începem, noi, stânga, să semănăm cu negaţioniştii care spuneau că n-au existat nicăieri camerele de gazare. Deja am ieşit prost din sovietism, unde găseam că disidenţii – altfel, în majoritate tipi de stânga – exagerează puţin şi intră în aziluri de nebuni benevol…
       Terorismul islamic se epuizează, la fel ca ETA şi IRA, se închide în 10-15 ani. Această scenă se va termina şi se va lăsa cortina. Mi-e teamă că vom rămâne cu o pată şi de pe urma ei. Economia e determinantă 60%, pour aller vite. Dar mai e 40% determinare culturală (religioasă, ideologică, antropologică, psihologică etc.) în acţiunile indivizilor. Ne trebuie doi paşi înapoi şi, rapid, o abordare diferită de placa de vinil a scuzei sociologizante perpetue. Să rămânem, cu orice preţ, în progresism şi să păstrăm primatul adevărului.

       Suntem unicii care mai păstrează viziunea hegeliano-marxistă: istoria ca mişcare – sinuoasă, convulsivă – a umanităţii către eliberare… Ultimii care mai ţin ferm de acest parcurs linear necesar al istoriei emancipării. E imposibil să faci asta fără adevăr. Există o stângă neo-trotskistă, aiuristă, de for academic sclifosit şi de spectacol hipster caritabil (denunţată de Zizek), care crede că poţi surfa în continuare pe negarea adevărului, ca în perioadele precedente. Cred că trebuie să păstrăm, cu orice preţ, primatul radical al stângii progresiste şi ghidajul ferm al Luminilor. Radicalitatea ultimă de la care orice abatere e concesie de tribalism şi esenţialism, adică retard istoric burghez al subiectivităţii umane.

IMG_20160326_152400       Ştim ce se spune despre noi. Ştiu că vremurile sunt ‘grele’, dürftiger Zeit şi celelalte. Mereu ni s-a intonat refrenul clasic: stânga e cu egalitatea, dreapta cu libertatea.
       Stânga e cu Binele, dreapta cu Adevărul (adică stânga minte de dragul Binelui, dreapta face răul de dragul Adevărului).
       Stânga e Idealul, dreapta Realul.
       Stânga e etica de convingere, dreapta etica de responsabilitate (Weber).
       Şi celelalte blabla-uri.
       Sensul acestor clişee binariste nu e nicidecum: dacă ai în viaţă vagi preocupări precum libertatea, adevărul, realul rezultă că eşti de dreapta, iar cu stânga eşti dacă ţii celălalt refren, al egalităţii. Nu ştiu să existe motivaţie şi taxonomie mai comică.
 IMG_20160315_113718      Sartre şi-a dat primul seama, dreapta nu are în fapt niciun fel de ‘valori’ (în afara a tot ce facilitează profitul: libertate, dacă e libertate de mişcare şi profit, ş.a.m.d.) şi n-a avut niciodată: spui ‘proprietate’ şi ai spus esenţialul despre structura epistemologică a dreptei. Toate – adevăr, justiţie etc. – i se subsumează şi inferează strict de aici. (Până şi Paradisul l-au imaginat aşa, lot de proprietate în care se intră cu criterii.)
       Libertatea e tot valoarea stângii, dintotdeauna. Nu dreapta a eliberat sclavi – vreodată – şi a inventat dreptul – jus – opus legii pseudo-imuabile – lex -, a pământului, a naturii sau a dreptului divin, pornind toate revendicările istorice, revoluţionare subsecvente. Nu dreapta vorbeşte vreodată de Adevăr – altfel decât în trend metafizic şi dând ochii peste cap, fugind de dialectică. Nu dreptei îi aparţine validarea Realului, epoca, prezentul, ea care pluteşte aulic pe deasupra. Iar ideal istoric, altul decât proiecţia metafizică scoasă din vreo teodicee raţională, dreapta nu a avut vreodată (pentru ea istoria e timp circular, adică nimic). Confuzii stranii cer azi o minimă lămurire. Pentru a înţelege cel puţin ce e cu ‘musulmanii’, cu refugiaţii, cu Europa, cu eurocentrismul, cine e de dreapta şi cine de stânga şi celelalte aiureli, în tot ce se întâmplă…
       Deoarece în Occident, acum, inaparent, are loc o lovitură de stat tăcută. Suntem pe cale să pierdem hegemonia culturală.
       Ne-am lăudat întotdeauna cu ea, era unicul nostru bun. Nu aveam economia, nu deţineam puterea, banii şi celelalte. Dar compensam cu puterea simbolică, cea a ideilor: aveam universitatea, literele şi mass media. Deţineam aici calm, constant, hegemonia culturală, de secole. O pierdem. Să fim de o sinceritate crudă. Feroce. Dacă vom rămâne faimoşi pentru ipocrizie şi colaboraţionism, pentru obnubilarea realului, dacă vom fi, în ochii tuturor, ‘cei-care-atunci’ îţi ţipau că eşti vinovat în timp ce erai agresat, o pierdem. Dacă mai abatem de la adevăr, o pierdem.
       S-au dus vremurile când Lenin lua puterea cu 200 de prieteni. Acum nu ai decât votul. Nici reprezentativ, nici în democraţie directă nu avem pondere. Suntem ultraminoritari pretutindeni. Naţional-populiştii ne-au luat toată suprafaţa (40% din electoratul fost comunist francez, PCF, votează Le Pen…; nu pentru că au înnebunit, ci pentru că ne-a părăsit realul; nemaivorbind de social-democraţi şi restul, proletarii au abandonat aproape toţi barca roşie). Ştiam că nu avem spaţiul public, polis-ul, pierdeam toate alegerile. Dar aveam ideile. Aveam de partea noastră, fir-ar să fie, ponderea ideilor.

       Media va bascula prima, e esenţial oportunistă. Se apropie debalansarea în spaţiul academic (ultima carte a lui Houellebecq, roman cel mai prost al său şi cel mai bine scris, semnala printre altele treptata balansare a universităţii pariziene şi franceze spre dreapta. A fost confirmat imediat, o mulţime de universitari admit că lucrurile, după o dominaţie de 40 de ani, alunecă acum spre mijloc – ai cam 4-5 profi de stânga, 4 dezinhibat de dreapta, de unde ponderea fusese de 7 la 3 cel puţin – şi încep să încline în direcţia contrară). Cât despre scriitori, deja ridică o sprânceană cei mai radicali, de vreo 10-20 de ani. Ce mai avem de partea noastră? Electoralist suntem infimi; pierzând hegemonia culturală nu mai avem, nu mai suntem nimic. Dacă pendulul se înclină în direcţia opusă (refugiaţi, musulmani, nu importă ce viitor pretext), va urma necunoscutul. (Dar şi aceşti refugiaţi, nu ‘valorile dreptei’ le vor contesta, vreodată. Cu care se înţeleg de minune.) Va urma o noapte cu decenii de conservatorism feroce în Europa, şi nu numai acolo, din care nu se ştie cum vom ieşi.
       Adevărata problemă istorică e de existenţă.

Anunțuri

~ de soirs pe 29 Martie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s