~

       Am avut întotdeauna impresia că bogaţii au avut nevoie de autorizaţia noastră pentru a ne face rău.
       Simplul fapt că puteau face răul, că aveau tehnic Puterea, nu-i mulţumea; le trebuia şi acceptul. Dacă era posibil, mai apoi, corolar, declaraţia noastră de plăcere. Freud, Sade etc., doctrinele elitei, tot atâtea autorizaţii de a face rău; tot atâtea scuze ‘nu e vina noastră’ (e natura, norma, religia etc.).
       E foarte importantă această cerere de autorizaţie de practică. Mai întâi sclavul trebuie să aprobe condiţia de sclav; mai apoi, el trebuie să spună că îi place. Abia atunci conştiinţa noastră se linişteşte: în tot acest timp, nu a fost de fapt decât un subom. Complexul stăpânului faţă de sclav e rezolvat.
       Orice impuls elitar îşi are impasul şi rezolvarea aici, în perimetrul ăsta al negocierii. Dacă îndrepţi o armă spre tâmpla cuiva, înainte de a trage vrei să te absolve; să implore apoi glonţul, în beatitudine. Atunci devine lucru.

Anunțuri

~ de soirs pe 2 Aprilie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s