~

       ‘Patronul’ uzinelor Peugeot câştigă 15.000 de euro pe zi (duminicile inclusiv, vorba lui O.). De curând, muncitorilor săi li s-a mărit salariul cu 8 euro pe lună. În Franţa, peste jumătate din clasa muncitoare votează Le Pen.
       What. Corelaţiile nu sunt cauzalităţi? Ok. Urmează atunci eclipse de Lună, diverse fenomene astronomice.

       Imre Kertész: ‘Zile mizerabile ale declinului Europei. Europa se pleacă în faţa islamului şi îl imploră să o cruţe. Această comedie mă dezgustă. Europa moare din cauza laşităţii şi slăbiciunii sale morale, a neputinţei ei de a se apăra şi a depresiunii morale evidente din care nu mai reuşeşte să se extragă după Auschwitz’ (notă de jurnal, L’ultime auberge, Actes Sud, 2015, p. 245).
       Comentariul Le Monde la moartea lui cu câteva zile în urmă: ‘Cu excepţia, poate, a ultimei sale cărţi, L’Ultime auberge (2015), în care se găsesc pe ici, pe colo, câteva remarci deconcertante ale sale (datorate poate vârstei înaintate?) despre Europa şi despre Islam – există mereu ceva profund luminos şi eminamente generos la Kertész’.
       Adică totul e bine şi adevărat la Kertész, cu excepţia unor remarci despre islam şi Europa, pe care, neplăcute politic fiind, le vom pune direct pe seama senilităţii. Neputând spune mai mult – scriitor evreu maghiar, supravieţuitor al Auschwitz-ului, premiul Nobel pentru literatură… – ne vom mulţumi să fim neruşinaţi într-un stil condescendent-agreabil.
       Uneori, membri ai propriei tale familii biologice te vor face să pui capul în pământ de jenă. Nu e nimic de făcut. Dar, debitate de cineva din familia stângii, la unele texte laş-perfide, meschine până la silă, ai dorinţa de a te îngropa în pământ şi a rămâne liniştit acolo.

       ‘Bărbaţii acţionează şi femeile se arată. [Men act and women appear.] Bărbaţii le privesc pe femei. Femeile se privesc cum sunt privite. Aceasta determină nu doar majoritatea relaţiilor dintre bărbaţi şi femei ci şi relaţia femeilor cu ele însele. Supraveghetorul aflat în fiecare femeie e mascul: femeia supravegheată. Astfel ea se transformă într-un obiect, şi în special într-un obiect vizual: o privelişte’ (John Berger, Ways of seeing).

       Destui artişti au impresia că statele îi plătesc azi deoarece simt că au o ‘responsabilitate pentru cultură’… (Ele sunt state ‘mature’, care ‘au înţeles’.) Transformaţi de vreo trei-patru decenii, în Occident, în cerşetori de lux cu subvenţii, prin tot felul de circuite şi reţele muzeale aseptice, cu premii şi călătorii şic, artiştii – care mureau dintotdeauna, tradiţional, de foame şi sunt acum burghezi cu rentă – cred sincer că statele îi iubesc şi de aceea au fondat recent, pentru ei, sistemul de reţele oficiale de cerşetorie colaterală, înecându-le potenţialul social revoluţionar în nectarul îmbuibării premiate. Câte unul îţi spune, radios: e minunat, statul mă recunoaşte. În ţara X cultura este în sfârşit… Etc. Nu se întreabă de ce-l plăteşte statul pentru graffiti-urile lui ‘anti-sistem’, dacă acestea ar fi cu adevărat antisistem, adică subversive? Trebuie de asemenea adăugat că artistul e, dintotdeauna, îndeajuns de imbecil politic.

       Orice tip ‘fin’ ai întâlni în viaţă, dacă-l interoghezi cu sinceritate, în scurt timp îţi va admite profundul lui dispreţ pentru popor, pentru discernământul general pe care îl poate produce el. Poporul e ‘masă’, mulţime decerebrată, gândeşte şi acţionează gregar, e turmă (Gustave Le Bon, Durkheim, Canetti, Ortega, Lippmann, Jung & Co.). Nu vezi niciun tip cât de puţin sofisticat care să-ţi spună: Ştii ceva? Mie îmi place poporul. Cu toate obiecţiile pe care le pot găsi, cred că democraţia e deocamdată cea mai bună chestie de guvernământ posibilă, iar nu cea mai bună dintre cele proaste. Cred că poporul are întotdeauna dreptate, chiar atunci când temporar greşeşte. Şi prefer să mă las pe mâna lui decât pe mâinile ‘celor puţini’. Cred că guvernământul elitelor (Platon: al ‘celor care ştiu’) e nul şi avangarda luminată a oligarhiei o iluzie care şi-a probat nulitatea în istorie.
       Nu auzi mai niciodată asta. Pronunţă ‘popor’ şi se va întinde rapid pe buzele celor din jur un surâs subţire. Democraţii – sunt prezentaţi ca demagogi. Cei care iubesc poporul – drept populişti. Nimic asociat cu ‘popor’ nu e de bine. Toată lumea se crede elită, se vrea elită sau jură pe o elită oarecare la care ar trebui să se afle pogorămintele.
       Elitariştii trebuie să aleagă. Nu mai au de partea lor decât mass media oficială, dar asta e foarte puţin. E un sistem care se osifică de 40-50 de ani, nu mai produce nimic nici ideatic nici structural; la crepuscul, nu mai oferă niciun ‘vis’. Oamenii au încetat să voteze de decenii, nu mai cred. Poporul va încerca mai întâi să schimbe lucrurile prin vot. Apoi va face revoluţie.
       Acesta e probabil tabloul următoarelor decenii, în Occident. Sistemul elitar, cu establishment-ul lui vechi, de instanţă pedagogică a naţiunii, moare. Schimbarea de ‘întoarcere la popor’ o să aibă, într-un fel sau altul, loc. Deal with it.
       (‘De cum îmi vorbeşte cineva de elite, ştiu că mă aflu în prezenţa unui cretin’ – Cioran, Cahiers, 1957-1972, Gallimard, 1997, p. 168.)

Anunțuri

~ de soirs pe 4 Aprilie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s