~

       Roudinesco: ‘E îngrozitor să trebuiască s-o spui, dar simt o dorinţă inconştientă de fascism în această ţară’.
       Get in line.

       …Un bemol asupra termenului ‘fascist’ (pe care-l văd şi la Badiou lansat cu uşurinţă etc.). La momentul nostru istoric, a uza de noţiuni precum ‘fascist’ aplicate la fenomene de azi e mai degrabă o probă a lenei mintale.
       E vorba de tropul cultural al monstrului cunoscut. Avem astfel ‘nazism’, ‘fascism’, ‘franchism’ sau ‘peronism’ pentru a spune ceva despre extrema dreaptă; ‘stalinism’ pentru stânga.
       Mai este, desigur, Hitler, model universal al maleficului istoric. Saddam a fost numit ‘un Hitler’ înaintea celui de al doilea război din Golf, Noriega înaintea lui, Perón şi Pinochet cu mult înainte, Pim Fortuyn şi Haider au fost Hitler, Gaddafi a fost Hitler la rândul lui, Ahmadinejad a fost insistent numit Hitler, Arafat de asemenea iar înaintea lui, Nasser. Un fel de Hitler e şi Putin. Trump însuşi pare azi, privit din diagonală, dacă nu bestie blondă SS, cel puţin vag fascist… Când avem de redus la neant o figură politică, o proiectăm în maleficul pop cu iresponsabilitatea facilităţii.
       Numai că tropul cultural al monstrului cunoscut are toate neajunsurile logice ale analogiei, primul dintre ele fiind nevoia de a permite inversarea termenilor. Dacă Trump este fascism, atunci fascismul trebuie să fie un fel de Trump. Când fascismul se va ivi cu adevărat, tinerii vor spune, relaxaţi: ‘dar ştim ce este, în definitiv un fel de Trump. Ne vom continua plimbarea’.
       Nu, fascismul nu este un fel de Trump, şi nimic nu este un-fel-de nimic altceva, dacă acel altceva e matricea unui fenomen ultimativ originar pe care niciunul dintre prefixele ‘neo’, ‘post’, ‘proto’ sau ‘cripto’ nu-l exprimă. Tropul cultural al monstrului cunoscut e o recurenţă care trebuie abandonată o dată pentru totdeauna, din cauza caracterului simultan derizoriu şi pernicios. Instituie o confuzie de natură şi diluează prin amalgam sensul originar aplicându-l la epifenomene vulgare de epocă. Sunt ravagiile raţionamentului prin analogie. Nimic nu este ‘un fel de Auschwitz’. A existat un Auschwitz şi acolo a fost matricea unui fenomen primar, anihilarea sistematică a grupurilor umane. Să ne găsim alţi monştri şi să evităm recurgerea cu copy-paste la cei cunoscuţi, din lenea de a înainta o analitică comprehensivă şi detaliată, personală, asupra realităţii. Ne-am găsi atunci, brusc, în faţa realului, ca nişte oameni în pielea goală. Ruşinaţi şi speriaţi în faţa imposibilităţii noastre structurale, am fi forţaţi să gândim pe cont propriu, înaintând analize care să spună ceva original despre timp. Lucrurile pe care le trăim pot fi fascinante şi implicaţiile lor fecunde cu adevărat; dar, fiindcă comentariul gânditorului şi al scriitorului e inept şi inovaţia conceptuală şi teoretică atât de săracă, rămânerea în ersatz ne face să ratăm epoca.

Anunțuri

~ de soirs pe 30 Aprilie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s