~

       Roth încă mai credea, în 1935, în salvarea Centrului Europei. Spera în recrearea vechiului imperiu sub cupola casei austriece domnitoare… Hitler va mai dura 2 ani, apoi vor veni habsburgii; o Anschluss va avea loc, dar nu a Austriei de către Germania ci a Germaniei de către cea dintâi, sub o monarhie austriacă pacificatoare. Era în legătură cu descendenţi habsburgici, cu cercurile emigraţiei de la Paris…
       ‘Nu aveţi dreptate atunci când spuneţi că furia mea defensivă este o ură ofensivă. Nu e rezonabil din partea dvs., când ar fi trebuit să mă cunoaşteţi atât de bine. Faptul că eu, Jossel Roth originar din Radivilov, apăr Germania odată cu întreg trecutul mare al acestei ţări, e un lucru de care-mi dau perfect de bine seama. Iudeitatea mea nu mi-a apărut niciodată decât ca o calitate accidentală [akzidentelle Eigenschaft], cam ca mustaţa mea blondă (ar fi putut fi foarte bine neagră). N-am suferit niciodată din cauza asta, n-am fost niciodată mândru. Nu sufăr nici de pe urma faptului că gândesc şi scriu în germană, ci din cauză că 40 de milioane de indivizi în plin centru al Europei sunt nişte barbari. Această suferinţă o împărtăşesc cu mulţi alţii, cu aproape 20 de milioane de indivizi germani – presupunând că asta s-ar putea traduce în cifre. Cred într-un imperiu catolic de obedienţă germană şi romană şi sunt foarte aproape să devin un catolic ortodox şi poate chiar militant. Nu cred în „umanitate” – n-am crezut niciodată, ci în Dumnezeu şi în faptul că umanitatea asupra căreia el nu-şi exercită graţia este o grămadă de rahat. Dar sper în graţia sa („Palestina”, „umanitatea” îmi repugnă de mult). Ceea ce mă interesează e doar Dumnezeu şi, provizoriu, pe pământ, ca teritoriu în interiorul căruia să pot lucra şi să-mi împlinesc datoria pământească, un imperiu german catolic. (…) Furia mea e justă şi ea nu este ură. Şi voi avea dreptate, fiindcă Hitler nu va dura mai mult de un an şi 1/2 şi va veni atunci un nou Reich. Încet dar sigur. (…) Habsburgii vor veni. Nu negaţi, vă rog, ceea ce e vizibil şi clar! V-aţi dat seama că am avut dreptate, până acum. Austria devine o monarhie. Am dreptate. Am prezis şi nebunia excesivă a Prusiei, deoarece cred în Dumnezeu. Iar dvs. nu aţi văzut-o, fiindcă aţi crezut în „umanitate”: noţiune atât de vagă încât, în comparaţie cu ea, am putea să credem că-l întâlnim pe Dumnezeu în fiecare clipă într-un tufiş în flăcări.// Desigur, prietenia este adevărata patrie.’ (Joseph Roth, scrisoare către Stefan Zweig, 24 iulie 1935, ‘Jede Freundschaft mit mir ist verderblich’: Joseph Roth und Stefan Zweig. Briefwechsel 1927-1938, Diogenes Verlag, Zürich, 2014, pp. 238-239.)
       Pasiunea, suferinţa reală care au urmat sfârşitului imperiului. Spre a nu mai vorbi de pierderile istorice antrenate de prăbuşire (n-ar mai fi fost posibil un Hitler etc.). Toate astea s-ar putea foarte bine contabiliza undeva, în vreo broşură relativ folositoare. S-ar numi „Neconsolaţi de dispariţia imperiului’ şi ar cuprinde numeroase indexuri şi subcapitole instructive, până mult dincolo de zilele noastre.

Anunțuri

~ de soirs pe 10 Mai 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s