~

       Parc. Două mame cu cărucioarele anexă stau de vorbă pe o bancă, legănând din când în când ocupanţii. Discută despre ginecologie, rubeolă, oreion. Sunt convins că sunt nişte mame bune. Totuşi, incredibilă silă. O a treia trecând pe acolo li se alătură, toate continuă conversaţia ca nişte cinteze. Simt că mor. Mă consolez: ce-aş fi făcut într-un vagon de tren? Fără îndoială ar fi trebuit să mă arunc pe fereastră. Asta ar fi rezolvat toate problemele. Cum aştept pe cineva, nu pot să mă mişc din loc. Prefir în gând câteva pasaje din Benatar despre scoriile umanităţii, decisive. Nu funcţionează. Cu detalii, întâlnirea dintre nitrat şi glicerină. După 10 minute, pacientele se mută mai încolo puţin, pe o bancă însorită de lângă o fântână. Eram la capătul puterilor. Nervi subţiri. Sunt convins că trebuie să fie foarte uşor să ucizi pe cineva, în ciuda a ceea ce ni se spune. A fost o zi perfect însorită, de primăvară.

Anunțuri

~ de soirs pe 12 Mai 2016.

Un răspuns to “~”

  1. flecăreala fără grija că deranjezi a devenit insuportabilă. şi cu atît mai insuportabilă cînd auzi doar o parte a poveştii – cînd agresorul vorbeşte la telefon.
    ah, trenurile…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s