~

       F. are dreptate, tema ‘sfârşitului lumii’ cade, s-a ofilit. Şi filmele post-apocaliptice sunt pe sfârşite, şi sperietoarea asteroidului, şi a încălzirii globale, până şi ciocnirile huntingtoniene cu ISIS şi compania; a fost un deceniu paranoid prelungit, post-11 septembrie. Ne-am liniştit relativ, sau ne-am plictisit şi de asta.
       Ça va péter – argotic franţuzesc care traduce: o să sară în aer, o să crape, curând o să se termine totul.
       Meh. Bring it on…

       Exista o Humanitas Verlag la Zürich, în 1935, înfiinţată pentru a edita autorii interzişi în Germania, mai cu seamă comunişti. (J. Roth: ‘Trebuie să-i răspund săptămâna asta persoanei de la Humanitas, de altfel ar fi bine să fie cineva cu adevărat uman (şi bogat)’ – ibid. infra, 1935, p. 262.) Un nume folosit deci pentru a edita comunişti atunci când vine la putere extrema dreaptă, şi tipi de dreapta, în Est, atunci când expiră comunismul. Un substantiv istoric la îndemână, exprimând un raport de compensaţie.

       C.F. crede că cinema-ul e o fantasmă masculină (ca şi religia). Femeia e în el obiect: ajută, asistă acţiunea, e frumoasă şi la urmă e premiu. În Europa, 4 din 5 filme sunt realizate de bărbaţi, în SUA 9 din 10; scenariştii sunt de trei ori mai mulţi şi abia actorii ajung la oarecare paritate etc.
       Mă întreb dacă nu e adevărat, în ce priveşe fantasma vreau să spun. Înţeleasă ca proiecţie existenţială asupra lumii, fantasma feminină e fie cea veche, jalnică şi de neprivit, un sistematic sirop melodramatic cu închidere domestică, fără aventură sau devenire – fie o imitaţie a modelului tutelar al fantasmei masculine eroice (fostul bărbat devenit femeie cu sabie, o Catwoman pentru Batman). E dificil de văzut, în stadiul actual, cum arată, concret, o fantasmă real-feminină. Un mister total. Bun, proiecţiile feminine nu mai pot fi cele din stadiul domestic malformat; dar concret nu se vede încă nimic. În artă, niciun semn al unei reale perspective diferite (încă şi mai puţin vreo proiecţie transgen). Ce film ar face, concret, o femeie, care să reprezinte, pentru cineva venit din Sirius, o cu totul altă viziune asupra umanului, deopotrivă inedită şi profundă? Îi livrezi tot, regia, scenariul, actorii; ce iese fundamental inedit, ce diferenţă de natură se precizează exact? Vechea sentinţă a lui Beauvoir – bărbaţii explorează lumea, căutând să-i descopere sensul, femeile îi fac inventarul – nu a expirat încă dacă te uiţi în artă. Aceeaşi viziune tautologică (trebuie să trăim ca să trăim), un tremur panicat în umbra finitudinii, acoperit de o naraţiune sentimentală, fără proiecţie, un fel de hibernare resemnată în nimicul biologist. E realmente dramatic, şi de neînţeles. Altfel spus curios, altfel spus (în timp) o plictiseală netă.

Anunțuri

~ de soirs pe 17 Mai 2016.

4 răspunsuri to “~”

  1. By the Sea, 2015

  2. Nu, desigur. Doar ceva mai bun. Nici urmă de vizionarism. Dar totuşi, meritoriu.

  3. Pai e exact fantasma biologista, domestica, inchisa (sunt stearpa, nu mai exist), deci visul unui mort. Nici estetic nu e vreo reusita; cat despre plictiseala filmului, dumnezeule… Multumesc pentru gandul bun, dar te cutremuri. – Nu ma indoiesc ca alta trebuie sa fie (va fi) scontata viziune feminina etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s