~

       Zizek: ‘…Soluţia nu e să deschizi toate frontierele pentru a-i primi pe toţi în Europa, lucru care ar provoca o imensă catastrofă’.
       ‘Trebuie să vorbim deschis de anumite probleme culturale, şi despre diferenţele care există între refugiaţi. (…) Faptul că anumiţi musulmani nu suportă societăţile noastre deschise, tolerante, care apără drepturile femeilor şi ale homosexualilor.’
       ‘E într-adevăr foarte la modă să critici eurocentrismul, identificat cu colonialismul. Unii spun că ideea europeană e bătrână, terminată, exact în momentul când mii de persoane vor acum să ajungă în Europa. (…) Să critici moştenirea europeană înseamnă să critici ce e mai preţios la noi, feminismul, egalitatea, solidaritatea, statul providenţă, libertăţile religioase, protejarea libertăţii individuale contra presiunilor colective, toate aceste valori pe care trebuie să le reafirmăm sus şi tare în criza refugiaţilor, fără teama că ele ar putea părea eurocentrice.// Nu trebuie să uităm că aparatul critic pe care-l utilizăm pentru a critica excesele liberalismului european provine din Europa. Pot spune în sensul acesta, în mod provocator, că universalismul e o idee europeană. În sânul tradiţiei europene a existat întotdeauna o autocritică radicală. Europa e singura civilizaţie care include îndoiala asupra ei înseşi.’ (Télérama, 13.06.2016.)

       Cât de bizară povestea deţinutei evreice şi a gardianului SS de la Auschwitz îndrăgostiţi unul de celălalt. El dispreţuia şi ura cu adevărat evreii, era brutal, bătea etc.; ea nu-i putea suporta pe cei din SS, i se părea cea mai mare degradare umană să se atingă de unul. Şi totuşi s-au îndrăgostit, au făcut sex, s-au protejat unul pe altul şi membri ai familiei ei din lagăr vreme de doi ani; povestea n-a continuat după Eliberare, fusese una a universului închis. Ea spune: a fost ceva ‘ca de pe o altă planetă’. Imposibil să fi fost complet consensual, dar ce înseamnă ‘consensual’ dacă extinzi termenul şi dai afacerea pe mâna psihologilor. Achitat mai târziu datorită prescrierii, ea şi sora ei (salvată de el) au depus la proces în favoarea lui. Cum să spui o astfel de poveste. O romancieră a încercat ceva… În ce registru, fără să frizezi ofensa, barocul sau, francamente, gustul îndoielnic.
       Unele lucruri trebuie tăcute şi asta e tot.

       ‘Vreau să fiu inteligentă, dar vreau simultan să atrag’ – drama curentă a unei tipe sofisticate. Peste ani, privind pielea atârnând pe braţe, corpul devastat, vârsta abstrasă nemilos prin scădere în documentul de identitate, pot începe să fie inteligente şi-atât. Regretând până în ultima zi a vieţii.

Anunțuri

~ de soirs pe 30 Iunie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s