~

       Suferinţa lui Capote în ultimii 25 de ani e tot ce-am văzut mai chinuitor. Tranchilizante etc., apoi singurătate, clovnerie publică, singurătate, mai multă singurătate încă. Şi urăsc fotografiile. Are 1 milion şi jumătate de fotografii, care nu spun nimic, toţi l-au fotografiat în toate împrejurările. Portretul fotografic e cu adevărat neputincios în faţa celui video sau a celui scris şi nu spune niciun cuvânt real lăuntric, necum ‘o mie’. Unui ins îi sunt suficiente 5 fotografii, în viaţă. Era remarcabil de singur. Ce spun cuvintele: îi venea să plângă la fiecare pas şi evita asta cu piruete – umor, anecdotică, alcool, tăceri, mici cruzimi defensive. Ar fi avut acum 92 de ani. Lee Radziwill trăieşte. Când eşti ca el nu poţi trăi 92. Şi oboseala lui, felul cum articula. Absenţele. Ce a vrut, ce a vrut cu adevărat. Nu pot să cred că a trecut, reverenţă şi out, în fâşia ’24-84. Nu credea în nimic, ceva budism, pentru înţelepciune nu pentru religie – mai mult premisele, viaţa e tragedie, nonsens. Scrii două cărţi bune. Iubeşti câteva… well, persoane. Vizitezi locuri. Ai un câine, îţi moare, alt câine, pisici, prieteni. Scrii scrisori. Nu-mi puneţi nicio întrebare despre viaţă. De unde ai luat puloverul acela.
       Porcăria aceea de tăbliţă de la columbar, cu numele şi o vază subţire, în care încape să pui tija unei singure flori, n-am văzut nimic mai monstruos de meschin. Totul poate să treacă.

       ‘You needn’t be so dramatic.’ And then, the cry.

Anunțuri

~ de soirs pe 21 Iulie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s