~

       Comentariile despre actualitate ale lui Martin Amis, Régis Debray etc. Îmbătrânind, spui din ce în ce mai rafinat – acelaşi lucru. Surprinzi doar în formă, dar şi atunci cu totul superficial. Cititori care ştiu dinainte ce vei spune…, există ceva mai tragic?
       ‘Scriitorul a murit la 85 de ani, după ce murise la 50.’

       Contradicţia elitei, devenită azi ură de sine.
       Să fii democrat înseamnă în fond un singur lucru: să crezi ultimativ în observaţia ‘Poporul ştie mai bine decât mine’. Lucru înspăimântător de greu de gândit şi, a fortiori, de pronunţat. Dar democraţia e asta şi nimic altceva: mai mulţi ştiu mai bine decât mai puţini despre propria lor soartă. Auzi mereu: cineva e de stânga, de dreapta, de centru… – Bine-bine, dar eşti democrat? Întrebarea destabilizează. În scurtă vreme se face discret gol în jur…
       Căutându-i, contempli doar cum cad ca spicele odată rugaţi să pronunţe cuvintele. Nouă zecimi din casta elitară, oameni politici, bogaţi, literaţi, creatori, intellos, ‘ziarişti’, ‘economişti’, pour ne pas les nommer, dintre pedagogi şi experţi etc., până şi dintre apropiaţi sau prieteni. În acelaşi timp ei trebuie să afirme mereu contrariul – în programe, doctrine, politici, curricule, canale tv, unde exaltă sistemul democratic. Întreaga platformă de formare şi pedagogie democratică, tot dresajul general teoretic al superiorităţii sistemice a democraţiei e livrat, azi, prin oameni cu convingeri pur aristocrate, elitare sau oligarhice, ajunşi într-un subtil dezgust de sine.
       Angoasa de conştiinţă, rezultată din contradicţie (elita e obligată să predea mereu masei sinteza democratică în care nu crede) face ca elita să fi intrat în aporie identitară. (De unde sterilitatea ei recentă: nu mai ştie să analizeze şi să propună nimic – cui?… -, şi orice afirmă despre real e sistematic prin raportare la trecut şi la falaciosul raţionament prin analogie, vechiul baston al nulităţii.) Trăim provizoriu şi nu ne mai însufleţeşte nimic. De nicăieri un diapazon înalt. Şi celelalte.

       Capote, In cold blood: ‘E uşor să te comporţi ca şi când ploaia n-ar exista, când porţi un impermeabil’.

       Cât de bizar am exagerat rolul disidenţei. (Lucrul avea să apară în goliciunea lui la moartea lui Ioan Paul al II-lea, când a fost considerat senin cel mai important opozant al comunismului etc.) Din păcate, puterea comunistă sovietică nu a fost răsturnată de Soljeniţân – cât am fi dorit-o… -, ci de Gorbaciov. Propria implozie sistemică a distrus sistemul. ‘A contribui la’ nu înseamnă defel ‘a determina’.
       27 de ani de la căderea Zidului, e timpul să scoatem din manuale şi din cultura publică aprecierile naiv-pioase asupra unei istorii eroice făcută prin personalităţile etic exemplare, acest grad zero al infantilităţii de analiză.

Anunțuri

~ de soirs pe 24 Iulie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s