~

       Copilul. Mijlocul clasic prin care o femeie extorchează bani şi poziţie consolidată de la familia bărbatului. E distrusă dacă el refuză să aibă copii. E cel mai oribil anunţ pe care-l poate primi o soţie. Cum adică? şi statutul meu? va fi provizoriu întotdeauna? vei putea scăpa oricând de mine prin divorţ, şi eu nu voi putea şantaja sentimental un judecător cu progenitura? Deodată, cineva fără putere, fără mijloace, fără sens – o fantoşă.
       Feminismul nu se ocupă cu lucruri ţinând de ‘egalitate’. Au un statut de sclave evident. Sunt nimic în faţa noastră, chiar şi atunci când joacă clasic, corect cartea biologică. Şi mai ales atunci – confirmă că sunt nimic. ‘What is a girl to do?’ Îţi trebuie o inimă de granit neted să nu recunoşti legitimitatea uriaşă a feminismului. Nu că acesta ar reuşi etc. sau că ar face pe lume vreo gaură-n cer. Legitimitatea lui, faptul că o femeie se poate gândi disperată, înfuriată într-acolo. Lacrimile care nu se văd, ele au născut feminismul. Toate sclaviile s-au abolit, doar cea naturală rămâne, să-i râdă în faţă femeii: eşti în continuare nimic, anexa soţului, tatălui, fratelui, fiului, decorul vid al lumii.
       E o imensă rea-credinţă la cei care se prefac că nu înţeleg. Stăpânii de sclavi, în America Sudului, refuzau să admită ce fac. Să-i spună de pildă sclavului că e făptură umană. Deşi toţi simt: ai prefera orice, numai să nu te naşti sclav, pe lume. Toţi bărbaţii ştiu: ai prefera orice, numai să nu te fi născut femeie. Numai gândul, evocarea ipotezei te face să te scuturi de silă sau groază, din creştet până-n tălpi. Probă supremă că ştim ce se-ntâmplă. Toţi. Perfect responsabili de situaţia ei în lume, de planul, suprafaţa şi localizarea plantaţiei.

Anunțuri

~ de soirs pe 7 August 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s