~

       Democraţia – e acum democraţia opiniei. Care e formată de media mainstream, deţinută integral de bogaţi. Drept care democraţia liberală de acum trebuie înţeleasă, prin definiţie, ca puterea celor mai bogaţi. Pe piaţă sunt opiniile lor, gândurile lor, proiectele lor de societate. Conceptele lor. Dinspre popor – nu vine, nu urcă nimic. Democraţia reprezentativă – minciună integrală – e sistemul care le aparţine.
       Democraţia reprezentativă e de altfel contrariul democraţiei, o contradicţie în termeni: cineva pe care îl alegi să te reprezinte, adică să nu mai alegi. Cineva pe care-l alegi pentru ca tu însuţi să nu mai alegi 4 ani e un concept comic, un petitio principii. Şi imediat ce-l alegi, de altfel, el poate face contrariul a ceea ce i-ai spus, iar 4 ani nu poţi nimic împotriva lui. Nici când votezi explicit într-o direcţie, care lor întâmplător le e inconvenabilă, nu vei putea nimic. Francezii au votat 54 la sută împotriva Constituţiei europene propuse, politicienii au zis, prea bine, votăm noi tratatul de la Lisabona cu 92 la sută, în conclav închis. Trădând integral electorii, luându-i literalmente drept debili mintal. (Cineva propunea de altfel de curând, în candoare totală, să se revoteze Brexit-ul până în clipa când în urnele engleze iese ceva convenabil.) Iar bogaţii ţin sistemul democraţiei reprezentative pe loc, postbelic, de 70 de ani. Nici nu clintesc, nici nu vor să audă de altceva. Primul protest – şi sar 25 de ONG-uri, 35 de universitari şi integralitatea mass-media, în cor omogen, înaintând ca un tanc al descurajării până când poporul e adus, printr-un formataj al categoriilor politice, amestec de insultă şi pedagogie condescendentă, la supunere şi în punctul convenabil al opiniei. Iar lucrul se repetă incontinent, acţionând, ca la jocul ruletei, de atâtea ori roata până când bila cade liniştitor în nişa dezirabilă. – În America subzistă vagi reziduuri ale democraţiei directe, statul nu e încă în întregime elitar – dar dacă ai spune undeva în Europa că oamenii pot fi aleşi în jurii, în tribunale, să decidă asupra vieţii oamenilor, ţi s-ar răspunde că plebea nu e capabilă de maturitate de gândire – poate intra cineva cu 4 clase şi sărac în sala de tribunal şi să mă judece cu criteriile bunului simţ şi ale evidenţei? etc. Formulat abil, dar ideea e mereu aceeaşi, de la Platon: popor egal imaturitate, infantilitate, subiect în minorat beneficiar de tutelă, iar tutela trebuie exercitată de cei care ştiu. E mereu acelaşi refren. Democraţia reprezentativă, contradicţie în termeni şi minciună dintr-un capăt în celălalt, e un sistem din care nu se poate ieşi orice am face. Iar la 4 ani, bieţi candizi îndeamnă la ‘vot’… – nici nu ai ce să le spui fiindcă te cuprinde o milă imensă. Îţi spui că cineva ar trebui să plătească într-o zi pentru ce s-a făcut din oameni.
       Democraţia reprezentativă e antidemocratică. Nu e vorba să alegem, ca soluţie alternativă, doar democraţia directă. Se pot găsi formule hibride de diverse tipuri – poporul, consultat numai pe direcţiile mai importante, să voteze – cum propunea Houellebecq – mai degrabă pe probleme decât ‘nume’ de persoane; sau diverse formule aleatorii. Dar blocajul e total. Politicienii ar trebui să aibă, ca fotbaliştii, sponsorul afişat pe tricou, pentru a şti exact cine pentru cine joacă, de ce trece cineva o lege mai degrabă decât alta, de ce se opune schimbării structurale etc. Ar trebui să fie obligatoriu să-ţi afişezi sponsorul cu majuscule. Am citi, când ar urca la tribuna opiniei, pe piepturile lor liberale: ‘Regia petrolului şi a tuturor resurselor solului’, ‘Banca bunăstării universale’, ‘Bursa liberei circulaţii a Orice: capitaluri, mărfuri, persoane’, ‘Creditul agricol mutual inexistent’, ‘Agenţia Pământuri, Vânzări şi Imobiliare’, ‘Mondialişti Incorporated’, ‘Bogaţi, prosperi, înfloritori & Company’, ‘Corporaţia Elită Benevolentă’ şi ‘Ariviştii Visători şi Anonimi’.
       Democraţia reprezentativă e un oximoron care arată, simplificat la esenţa sa, astfel: Piaţa cumpără opinia, care face alegerile. Ea e limpede şi în chip sistematic, în cont final, puterea celor mai bogaţi, lucru pe care orice tip minimal onest îl constată lărgind matricea, ţesutul conjunctiv al lucrurilor şi punându-le în perspectivă.

       Literatura? Aşadar un tip mărunt, oricât de vag onest, ar trebui, în timpurile de acum, să fie interesat de altceva decât de literatură, să nu se abstragă din secol?… E limpede că nu se mai înţelege, azi, care e cu adevărat terenul ficţiunii.

Anunțuri

~ de soirs pe 15 August 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s