~

       Zweig către Felix Braun: ‘Oare nu ar fi bine, dacă ai avea timp, să scrii poate un portret al Vienei şi al tinereţii noastre, şi dacă tot trăim din amintiri, să le resuscităm într-un mod intens, adică productiv? Intenţionez eu însumi să scriu acest gen de text care să nu fie o autobiografie ci un ecou al acestei culturi austro-iudeo-burgheze care a culminat cu Mahler, Hofmannsthal, Schnitzler, Freud… Căci această Vienă şi această Austrie nu vor mai exista niciodată şi nu vor reveni niciodată. Noi suntem ultimii lor martori’ (20 iunie 1939).
       
       ‘Carnavalul de la Rio’ – încarnare violentă a deriziunii, devenit item turistic celebrat, cinematografic, aproape literar şi filozofic, o stupiditate care nu mai poate fi criticată, delimitată de viaţă. Toţi acei oameni care înaintează pe străzi ţipând şi agitându-şi corpurile cât mai haotic pe ritmuri exaltante, comparaţi cu o operă de artă, cu o reuşită existenţială, cu un torent irepresibil al vieţii, reluaţi în jurnalele de ştiri ca momente ale unei tradiţii a fericirii, când nu există nimic mai sumbru decât veselia decerebrată compulsivă şi continuă, de azil psihiatric, a unor pacienţi fantomă înaintând rânjind spre vid. Acele feţe desfigurate de euforie crispată şi obligatorie, cât de bine explică epoca. An după an; ce lungă noapte anunţă.

Anunțuri

~ de soirs pe 27 August 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s