~

mh1       Uşile interioare cu glasvand, şi mai ales ferestrele cu aceleaşi pătrăţele (‘french windows’ – acestea, de la M.H., fotografii de pe net, înspre grădină) sunt tot ce-au inventat englezii mai bun în materie de decor şi arhitectură – exceptând fireşte grădinile, o capodoperă. (Altminteri, tot ce vei găsi exterior la ei, pe bulevarde, faţadă etc., e rezonabil de oribil şi parcă străin, neeuropean, baroc înghesuit şi fumuriu potrivit cu clima, flegma englezească şi negura vag plicticoasă din suflete.) Friza de la uşă, din cărămidă smălţuită, e făcută de Vanessa, ca de altfel o mulţime de lucruri din casă, vitralii, mici fresce, mozaicuri, faianţă, şemineu, grinzi de şarpantă, scaune şi fotolii pictate direct şi fără şabloane (a participat şi Carrington adesea). Când îşi făceau un cadou, indiferent de obiect, caiet, stilou, lampă, vază, măsuţă de cafea, şezlong, le pictau sau gravau totdeauna un mic model, ascundeau în arabesc o semnătură în iniţiale. Toate coperţile cărţilor Virginiei, în editura proprie, sunt cu grafica făcută de Vanessa – ca de altfel şi mulţimea de cărţi de vizită, agende, hârtia de corespondenţă care avea în antet o gravură minusculă, cu o casă şi arbore… Achiziţionau o vază albă, de obicei scoteau un penel şi în 10 minute era de nerecunoscut. Ideea de obiect cumpărat şi lăsat aşa, de serie, era inconceptibilă; până şi pavelele şi cărămizile din grădină au modele sau sunt puse în tipare. Piatra masivă, singura lăsată sobră pe alei, alături de vasele mari din lut; zidul care înconjoară grădina, cu licheni şi iedera urcată pe alocuri. – Pachetul de ‘Voltigeurs’, ţigaretele de foi ale Virginiei, pe măsuţa de lucru, ochelarii cu lentile rotunde, hârtia de scris albăstrie, nuanţele pastel ale tuturor încăperilor. Aventura, sufletul lor vizibil acolo, în contururi şi penumbre obsesive, toate destin, toate, pentru ea, ieşiri, ţipete, excursii, cuvinte.
       Casele memoriale, ‘aici e locul unde’, cavouri lărgite cu vedere spre gol, în care te apasă senzaţia de impietate neruşinată şi stupidă de turist. Absurdă poate; dar reală.

 mh2 mh3

Anunțuri

~ de soirs pe 4 Septembrie 2016.

Un răspuns to “~”

  1. Flegma plus negura aia plicticoasa din suflete. Sunt destul de aproape englezii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s