~

       Am luat sau primit probabil multe stilouri, unele scumpe, cu diferite peniţe, de aur, de iridiu, blabla. Am cumpărat odată în grabă, de la o librărie, două stilouri chinezeşti la 5 lei, pentru că aveau pompă nu rezervă. Subţiri, firave, mă gândeam că o să trebuiască să le arunc repede, motiv pentru care am şi luat două. Peniţele, când am scos capacul, arătau din tablă de conservă. Sunt şi acum cele mai bune stilouri cu care am scris vreodată, merg perfect oricât le-am abuzat, şi le ţin separat ca pe nu ştiu ce comoară.
       Cea mai bună cafea pe care am băut-o vreodată, oriunde pe lume, se numeşte ‘3 în 1’ şi se prelinge placid într-un pahar de hârtie, la un automat de stradă a cărui adresă mi se pare că trebuie s-o cunosc doar eu în oraş, pentru suma de 1 leu. De fiecare dată mă apropii tremurând şi mă uit după colţ, convins că au luat automatul de acolo şi iluzia s-a terminat în fine.

       Film al lui Godard în producţie: Le redoutable. Despre mai ’68. Pretinde el, fără romanţă.

       Veganii îi dispreţuiesc vizibil pe vegetarieni. Eşti vegetarian din egoism, pentru că vrei să-ţi protejezi corpul şi viaţa ta minunată şi preţioasă, mâncând cât mai ‘sănătos’. Vegan – devii pentru că, altruist, nu mai suporţi să faci rău, să-i exploatezi pe ceilalţi, lumea animală etc. Înaltul dispreţ de sine şi de umanitate vine fireşte pe primul loc.

       ‘Stupidul secol XIX’, vorba etern citată a lui Léon Daudet. Mă gîndeam cum o să fie numit al nostru.

       Doar din anul 2000, peste 40.000 de crime nerezolvate numai în Statele Unite. Tot atâţia ucigaşi care se plimbă liberi, îşi cumpără pâine, colecţionează timbre, votează, iau bilete la cinema, privesc pe fereastră, aplaudă o paradă, mestecă popcorn.

       Cred că nu s-a înţeles pe deplin nici acum cartea lui La Boétie despre servitutea voluntară. Se crede că el critică supunerea. Dar… ce arată e că supunerea e un lucru minunat. Nemaipomenit. N-ai decât să te supui şi vei avea pace. N-ai decât, femeie, să porţi voal în ţările arabe, şi nu te va deranja nimeni. Să nu-ţi înşeli soţul – ce e atât de greu? – şi nu-ţi va arunca cu acid în ochi şi nu te va scoate de păr în piaţa publică, unde, în unele ţări, are dreptul să te ucidă. N-ai decât să fii supusă. Ascultătoare – şi vei fi fericită. Imense beneficii vor urma, uman uluitoare, o familie, o casă mare unde vei fi stăpână, copii. În fiecare dimineaţă, le vei pune sendvişul în geantă la şcoală şi îi vei îmbrăţişa, şi ei te vor iubi mult, imens. Există beneficii uriaşe, inestimabile ale supunerii. Libertatea e cea care e grea. Revolta. Îndoiala corozivă. Refuzul stupid şi inexplicabil şi idiot de a intra în rând, de a colabora.
       Cei care-i critică pe ‘oamenii străzii’, găsindu-i dezgustători cu rătăcirea lor pe alei, emblematici pentru degradarea umană. Bieţi iloţi. Le-ar fi atât de uşor. N-ar avea decât să stea în faţa primului magazin, să ia de jos o cărămidă şi să spargă vitrina, aşezându-se pe caldarâm pentru a aştepta răbdător sosirea poliţiei. Ar avea cel puţin 3 luni de iarnă în căldură relativă şi companie. Să pălmuiască primul poliţist – prompt, câţiva ani. S-ar descurca şi să obţină băutură, droguri, indiferent de viciu. De ce oare aleg să moară de frig printr-o gară, uitându-se într-un punct fix cu o privire sticloasă? Fiecare tip din acesta, dezgustător, duhnind insuportabil – e în felul lui un erou. Nu există alt cuvânt pentru asta. În schimb, văzându-i scuturăm înfioraţi din umeri şi schimbăm gândul.
       La Boétie avea, consternant, 19 ani când a scris şi a înţeles asta.

       I s-a găsit urii – urii de ceilalţi, de umanitate, indistinctă – un numele duios şi i-au spus ambiţie. De dimineaţă până seara nu lipseşte din predică, în acompaniament de viori.

       Nu ştiu să fi făcut mai multă vreme un lucru şi să nu mă plictisesc, până la urmă, de el. Îl fac în continuare, pare la fel de interesant. Ceva scade, un fel de intensitate a luminii. Apar: distanţă, analiză, pierderea gustului, indiferenţă până la urmă. Şi o croazieră cu un velier în jurul lumii aş refuza-o. Două luni, trei, şi aş întreba – serios, o luăm tot spre femeile din Tahiti? Şi o cursă în Lamborghini pe un circuit. Şi o plutire în vid pe orbita Pământului, pe staţia orbitală rusească. Nu-mi imaginez ceva în legătură cu care să nu încep să am îndoieli, somnolenţă.
       Come on. Există literatura. Nu e din lumea asta.

       Avem nevoie de un limbaj dublu chiar şi când ştim adevărul.
       Nu înţeleg şi cred că nu ştiu un lucru mai misterios decât chestia asta.

Anunțuri

~ de soirs pe 15 Septembrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s