~

       Rushdie, o inversiune morală: agresorii se consideră azi victime: ‘Trebuie să te scuzi pe lângă cei care te atacă. (…) Ameninţările celor care se consideră ameninţaţi, cuţitul care afirmă că se doreşte înjunghierea sa’ (Two years, eight months…). A început de când, după 11 sept. 2001, s-a spus că America e responsabilă de ce i s-a întâmplat; când victima e acuzată, nu agresorul, totul s-a terminat.
       Nu cred că e o ‘completă inversiune a universului moral’. Ei ştiu prea bine ce fac, ştiu că sunt în teatru, în prefăcătorie. Fac haz de asta. Pur şi simplu ne consideră prea slabi ca să mai răspundem la evidenţă. Sfidarea evidenţei – simţuri, raţiune, logică, principiul realităţii etc. – e probă de vitalism şi teritorializare, de poziţie solidă. Îţi resping demonstraţia şi dacă-mi arăţi pe hârtie că cercul e pe alocuri mai rotund decât pătratul. Important pentru mine e că teritoriul tău s-a micşorat, că eşti slab acum şi implori de la mine rezonabilul. Nu sunt ţinut să validez nicio ‘morală’: sunt în sfidare.
       Continuăm să moralizăm, în Vest, un raport de forţe. (Cu vorba lui Rousseau, continuăm să invocăm forţa dreptului – adevăr, act de necesitate -, în timp ce ei sunt în dreptul forţei, pur act de voinţă.) Câtă vreme i se va răspunde violenţei cu silogisme peremptorii şi măsurători cu rigla în mână, implorând-o să înţeleagă că e violentă, e încă o probă a stadiului comic în care am plonjat.
       O stupoare interesantă, totuşi. Lucrurile arată de parcă toţi contemporanii, în Occident, ar lucra la o casă de pariuri.

Anunțuri

~ de soirs pe 26 Septembrie 2016.

Un răspuns to “~”

  1. Scuze de offtopic, dar zâmbesc de câteva minute, și am zis să dau share. Spuneați recent că nimeni nu o sa facă mașini de cusut Nietzsche. Dar de măcinat? Ce ar putea fi mai adecvat decât o mașină de măcinat Nietzsche? Ei bine, există grupul NETZSCH (tocmai l-am găsit datorită ocupației) care produce mașini de măcinat https://www.netzsch-grinding.com/en/products-solutions/wet-grinding/ (și de analizat/testat, și de pompat). Iar ce e și mai interesant e că două dintre mașinile de măcinat se numesc NETZSCH Alpha și NETZSCH Omega (astfel că, probabil, știu ce fac: Und wenn Das mein A und O ist, dass alles Schwere leicht, aller Leib Tänzer, aller Geist Vogel werde: und wahrlich, Das ist mein A und O!). HA!, voiam să spun că viața e ciudată sau ceva, dar m-am uitat odată pe pagina de wiki a celor de la NETZSCH: au fost fondați în 1873, N. avea 29 de ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s