~

       În Mémoires d’outre-France, Gavin Bowd, un scoţian, seară cu Michel Houellebecq în apartamentul lui din arrond. 13. M.H. e ameţit de băutură. Declară, bravând: ‘O să dau un interviu în care o să chem la un război civil pentru a elimina islamul din Franţa’. Efuziunea se calmează repede, se schimbă vorba.
soum       În Soumission se precizează chiar: lucrul ar trebui făcut totuşi înainte de 2050, câtă vreme Franţa ar mai putea avea o şansă, raportul numeric nativi-musulmani fiind încă satisfăcător în structurile militare şi în populaţie; după, ar fi prea târziu. Aluzie la raportul dialectic hegelian al lui Engels, de la un anumit număr încolo cantitatea devine calitate.
       Curios, ipoteza e din ce în ce mai invocată în presa mainstream, la radio şi televiziune; cu aerul că e denunţată, dar mai mult ca un fel de anunţ dezolat de meteorologie: furtuna se apropie de coastele noastre, nimic de făcut; luaţi-vă haine groase. Rezultat: fiecare a început să vorbească de ipoteza posibilă, într-un viitor neprecizat, a războiului civil, în mod resemnat, ca despre o fatalitate, în metrou, pe stradă. Zemmour o evocă în fiecare zi, când e invitat să-şi prezinte cartea; Finkielkraut, tangent, săptămânal; Bruckner, Onfray, Debray, cu un aer dezolat; o mulţime de animatori tv; prim-ministrul e ‘ferm’; chiar şi antirasiştii: ‘dacă nu vrem să avem război civil…’ şi urmează o tiradă. E pomenită la universitate, la sociologie, filozofie politică, relaţii intern., filo, în colocvii şi conferinţe publice, la Collège de France, în romane. Pe stradă. Va veni într-o zi, asta e tot, între noi şi musulmani va fi într-o zi prăpădul; sau poate se va petrece en douceur, îi alungăm speriindu-i puţin şi o să părăsească singuri Europa, în exod de masă, o să le dăm de ales între islam şi Franţa. Ar fi varianta bună. Dacă până acum vorbeau despre asta doi ultraidentitari, în şoaptă, ascunşi după un coş de rufe la o spălătorie publică, acum e conversaţie liberă. O evocă şi musulmanii, dezolaţi, nedumeriţi. Da, va veni; e foarte posibil. Infracţionalitatea din cartiere. Oftat. Nimic de făcut. Cât de uşor ajunge o temă obscură dezbatere deschisă. N-a apărut decât anul ăsta, şi totuşi e destul să rosteşti cu glas tare ceea ce toată lumea gândeşte sau spune în şoaptă; sunt de ajuns 24 de ore.
       Ipoteză: francezii o evocă atât pentru că n-o vor face. Amânare indefinită, ultimă bravadă înaintea acceptării unui destin.

Anunțuri

~ de soirs pe 1 Octombrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s