~

       Saul Friedländer, tip prob, ultraonest. Reproduce (la F.) o întâlnire cu Ernst Nolte din ’86. Consternantă. De negândit că naţional-conservatorismul lui Nolte putea fi absurd antisemit în asemenea măsură. Întâlnirea (relatată şi în Réflexions sur le nazisme sau în Où mène le souvenir):
       ‘François Furet, fără îndoială, nu era conştient [în corespondenţa purtată cu Nolte] de profunzimea urii lui Nolte pentru evrei şi, aş spune, de neonazismul lui.
       – A. Finkielkraut: Aţi merge până acolo?
       – S. Friedländer: Da. (…) Era în 1986. Mă găseam la Berlin, la Wissenschaftskolleg, deci un fel de instituţie de tipul institutului Princeton, să zicem. Nolte, al cărui fiu fusese elevul meu la Geneva, vine să mă vadă, mă invită la universitate pentru o conferinţă şi totul se petrece foarte bine. Cunoşteam un articol al lui care nu-mi plăcuse deloc, scris cu un an înainte, dar mi-am spus: poate e o aberaţie. A doua invitaţie a fost pentru o cină. La el acasă. (…) Totul începe calm cu o conversaţie despre scandalurile care aveau loc atunci la Berlin, şi apoi, când ne-am aşezat la masă, Nolte se întoarce spre mine… N-o să vă povestesc toată conversaţia, doar dacă ţineţi neapărat. Însă se întoarce spre mine şi-mi spune: ‘Herr Friedländer, ce înseamnă a fi evreu?’. Îi spun, deci: Ben-Gurion, după crearea statului, le-a cerut unui număr de 30 de personalităţi evreieşti să-i dea, fiecare în felul său, definiţia a ceea ce înseamna a fi evreu, şi a primit 30 de răspunsuri diferite. Le-a reţinut pe unele, dar totul n-a avut nicio rezolvare teoretică. Însă câţiva ani mai târziu, Knesset-ul, parlamentul israelian, a hotărât, din raţiuni de coalizare ministerială, să reţină definiţia religioasă: e evreu acela care e născut dintr-o mamă evreică. – Atunci, îmi spune Nolte, e o chestiune biologică. – Deloc, îi răspund, te poţi converti la iudaism, nu e deloc ceva biologic. Îmi spune: Ba da, ba da, se simte greutatea faptului biologic. Atunci, îmi spune, doar n-o să negaţi totuşi că există un iudaism mondial.
       – A. Finkielkraut: Weltjudentum
       – S. Friedländer: Weltjudentum. O expresie nazistă clasică. Îi spun: uitaţi, întâmplător chiar vă înşelaţi, căci am fost mai mulţi ani secretarul preşedintelui Congresului mondial evreiesc, Nahum Goldmann, şi deci ştiu ce e Congresul evreiesc mondial, care a fost creat în anii ’30 pentru a ajuta refugiaţii evrei care fugeau din Germania nazistă. ‘A, spune Nolte, toate astea sunt poate adevărate, dar, la începutul războiului, Chaim Weizmann, liderul sionist, spune că evreii din lumea întreagă vor lupta alături de Anglia.’ Da, îi spun. Bineînţeles. Mai întâi, Weizmann reprezenta doar o mică parte dintre evreii din lumea întreagă, reprezenta doar Eretz Israel, deci evreii din Palestina. Dar, evident, dat fiind felul în care îi tratau naziştii pe evrei, din cauza însuşi regimului lui Hitler, se înţelegea de la sine în epoca aceea că evreii vor lupta de partea democraţiei din Anglia. Atunci Nolte îmi răspunde, şi asta e cheia răspunsului său, îmi spune: ‘Da. Dar, în cazul ăsta, evreii erau în război cu Germania nazistă, şi Hitler avea dreptate să-i închidă în lagăre, ca prizonieri de război’. Şi adaugă, cu voce puţin scăzută: ‘Subliniez, lagăre de concentrare, nu lagăre de exterminare. E o nuanţă’. Şi a continuat aşa, n-o să vă plictisesc cu această conversaţie ieşită din comun, dar se termină cu o izbucnire a lui Nolte, care îmi spune, cu un ton din acesta pe care nu reuşesc, bineînţeles, să-l imit: ‘Ştiaţi oare, Herr Friedländer, că Kurt Tucholsky (deci un critic de stânga al societăţii germane a anilor interbelici şi dinainte de Primul război, evreu, bineînţeles, dar convertit la catolicism) a scris, cred că în Weltbühne, că îi dorea burgheziei germane să moară gazată?’. Îi spun atunci, ‘Herr Nolte, îmi spuneţi, în definitiv, că după ce Hitler a scris în Mein Kampf că dacă câteva zeci de mii de iudaici ar fi murit gazaţi războiul s-ar fi terminat altfel…? De unde scoateţi genul acesta de prostii?’. Îmi spune: ‘Citesc, de exemplu, Mitul Auschwitz-ului, de Stäglich’. Îi zic: ‘Bine, dar citiţi literatură neonazistă?’ Spune: ‘Bineînţeles. Găseşti în ea detalii de negăsit în altă parte’. Îmi spune deci că a verificat sursa, iar Tucholsky a zis asta referitor la burghezia germană. În acel moment, îmi spun, bun. De vreme ce există echivalenţă între Hitler şi Tucholsky, părăsesc cina. Supa era rece. Mă ridic, Demetz se ridică şi el cu mine, ‘E târziu, e târziu’, spune Demetz, chemăm un taxi şi plecăm. Pe mine asta m-a bulversat cu totul, multă vreme. Tremuram, fizic.’

       Glorificat alături de Furet, din raţiuni anticomuniste, pentru echivalarea apăsată nazism-stalinism. Nu şi-a pierdut până azi, cu toate scandalurile (Habermas etc.) din probitate. Pentru Nolte, totuşi, evreii erau toţi pro-englezi şi internarea lor în lagăre o consecinţă logică. A tuturor, dincolo de vârsta combatantă de 18-55 de ani. Deşi era greu de crezut că un copil din leagăn le va trimite informaţii excesiv de preţioase englezilor. Lucru care explică apoi un program de exterminare sistematică a unei populaţii întregi, de toate vârstele, în zeci de lagăre, una fiind oarecum răspunsul – posibil, imaginabil – la cealaltă… Nolte era departe de a fi un imbecil, numai ideea că i-a putut trece prin minte posibilul unei astfel de analogii… Să chemi un evreu la cină, pentru a-l urmări înghiţind cu noduri în timp ce-i livrezi asta. Sperând, poate, că te va aproba… Vrie ciudată a perversiunii, a nevrozei. Germanii se agăţau de orice. Ce povară. Şi ce vină. Jumătate acuzaţie, jumătate implorare de milă, tot discursul lor istoric defensiv e tulburător. De parcă s-ar mai putea face ceva. Ce s-ar mai putea imagina, spera, de vreme ce, moral, sunt pierduţi. Vor ‘trimite trupe’, dar nu vor mai pleca în război vreodată nici împotriva Andorrei. Nu sunt un stat, ci o puşculiţă. Emasculaţi, terminaţi, pot spera în dizolvarea naţiunilor ca etapă istorică necesară. Acolo, în indeterminarea generală care ar urma unei lumi globale, se pot imagina respirând şi citind versuri lungi din Goethe la gura sobei.
       Nu e nici logic, nici uman să poată dura obsesia memorială. Cu neputinţă. Nu-mi dau seama de unde va veni un scurtcircuit. Drum mort.

Anunțuri

~ de soirs pe 2 Octombrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s