~

       De la colapsul comunismului, în Occident clasa dominantă îşi permite să insulte poporul nelimitat. Nimeni nu i-a mai vorbit astfel unui popor ca după Brexit: sărac, bătrân, stupid, neinformat. Nu de decenii sau secole: niciodată elita nu şi-a permis franc asta. Nivelul discursului a ajuns aici; hybris-ul e consubstanţial deceniilor de putere. Elita dispreţuia în saloane, dar la adăpostul perdelelor. Acum, în media directă, televiziuni, internet; politicieni, comentatori, intellos îi invitau cu seriozitate să voteze încă o dată până când vor vota bine (amintind chiar că poporul a votat iar apoi s-a speriat de propriul său vot, recunoscându-şi abrutizarea şi stupiditatea). Toate aceste lucruri, spuse sub lumină.
       E o situaţie mai degrabă nebunească.
       Au blocat democraţia, livrând la schimb de câteva decenii regimul libertăţilor, care e un soi de semi-democraţie de tutelă sau democraţie simulată (faceţi ce vreţi acolo jos, câtă vreme conducem aici sus; la patru ani vă chemăm la urne şi vă vom spune prin media cum să votaţi responsabil, livrându-vă opinia celor-care-ştiu – conceptul de ‘educated opinion’, sau ‘informed’, e fascinant, ceva de logică clasa a IX-a -, rezultat al unor expertize cu acreditări ale unor institute politice şi think tank-uri ale elitei, care gândesc pentru voi politicile publice generale, complexe, alături de instituţii europene şi guverne, exercitând responsabil tutela asupra popoarelor în minorat).
       E fascinant.
       În media, infantilizarea e generoasă, mângâietoare. Ar fi mai bine ca oamenii să nu mănânce prea mult zahăr; sau sare; să nu fumeze; consumul de legume ar fi mai indicat decât lipsa lor, deoarece sănătatea e preferabilă în general bolii. Nu trebuie vorbit uzând de cuvinte urâte, cum ar fi ‘negru’, ‘handicapat’. Alcoolul, da, dar nu în exces şi numai cu prietenii.
       Intrarea într-un moment de iraţional nu e percepută. Acompaniat, dezgustul de viaţă înaintează.

Anunțuri

~ de soirs pe 10 Octombrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s