~

       Întrebarea lui Finkielkraut – exagerează evreii cu menţionarea Holocaustului? – e destabilizantă. Mai întâi pentru că perplexează şi e prost pusă; dar nu asta e important. Din formulare nu se înţelege poate destul că în ‘prea mult’ nu o cantitate e vizată ci mai degrabă un sens, o cauză eficientă, de natura relaţiei.
       ‘A. Finkielkraut: Aş dori să abordez acum o altă temă, care e cea a stării actuale a memoriei Shoah-ului. (…) Mi se pare că există în lume şi în Europa, azi, un efect de saturaţie. Ca şi când s-ar vorbi prea mult despre asta, şi ca şi când evreii, să zicem, ar întinde coarda. Adică: azi, totul merge foarte bine pentru ei, au un stat, Israel, un stat care colonizează o parte din Palestina…, şi ei continuă să-şi dorească să fie percepuţi ca victime. Iar un discurs pe care-l auzim enorm e cel al dublei măsuri: se vorbeşte neîncetat de fosta suferinţă a evreilor – ca şi când ei ar vrea să aibă şi una şi alta: puterea de azi şi suferinţa dintotdeauna – şi nu se vorbeşte destul despre suferinţa palestinienilor. (…) Ce credeţi despre acest fenomen, despre această dificultate actuală a memoriei Shoah-ului în Europa şi, poate, în Statele Unite?
       Saul Friedländer: În Europa nu cunosc lucrurile la fel de bine ca în Statele Unite, dar fenomenul de care spuneţi e din păcate adevărat. Există o tendinţă, mai cu seamă în Israel sub guvernele de dreapta care se succed, de a utiliza Shoah-ul ca un instrument politic. (…) Există acelaşi lucru cam peste tot, cu reacţia pe care tocmai aţi descris-o, faţă de evrei sau de Israel. N-aş spune că reacţia e justă, pentru că exagerează şi ea, de partea ei. Dar există ceva care nu se poate nega, această utilizare, supra-utilizare a Shoah. Necazul e că nu i se poate dicta unei ţări, oricare ar fi ea, cum să-şi comemoreze trecutul. (…) Nu înseamnă să ocultezi complet trecutul Shoah-ului, ci reducerea, într-adevăr, a comemorărilor.’

       Problema într-adevăr nu e deloc Shoah – cum i-ar putea flata pe revizioniştii şi negaţioniştii dintotdeauna -, ci ceea ce pare a fi instalarea generală în epocă a ideologiei memoriale, fixarea ei treptată ca nouă religie seculară, după surparea comunismului.
       Se deschide un muzeu al Holocaustului la Bucureşti. Prea bine. (Deşi ar trebui făcut în nord sau în vest, unde pierderile au fost cele mai grave.)
       S-a deschis un muzeu anticomunist la Sighet – e făcut după Muzeul Holocaustului din Washington -, destui vor câte unul în fiecare localitate în care au fost închisori. Şi sunt zeci.
       Arabii au dublat aproape cu copy-paste, într-o inocenţă infantil-anistorică, orice comemorare evreiască: Shoah (‘catastrofa’) e echivalat prompt: Nakba (arabă: ‘catastrofa’), comemorarea zilei formării Israelului…
       Americanii au deschis un muzeu al suferinţei negrilor, la Washington. Sunt expuse cătuşe, lanţuri de fier, bice, fotografii cu linşaje, negri spânzuraţi şi albi râzând tâmp în mulţimi tâmpe.
       Se fac pesemne presiuni din partea comunităţilor LGBT pentru echivalenţă şi viitoare muzee ale suferinţei (există, dar de istorie a comunităţii, nu gândite în dispozitiv moralist specific).
       Urmează poate muzeul femeii; al copilului. Orice comunitate, orice minoritate şi diferenţă umană cândva opresată – şi, doamne, sunt legiune, aproape toţi avem ceva de revendicat, cu vorba lui Labiş, ‘la masă câte-un scaun gol’ -, într-un tribalism al concurenţei memoriale, al plajei suferinţei specifice.
       Ideologia memorială înaintează. După fiecare gest de acest tip urmează felicitări şi un discurs, din partea autorităţilor politice sau administrative, sistematic cu ‘trecutul care nu trebuie să se repete’, acel clişeu mental de o nerozie abisală go dar care continuă, pentru că simpla lui interogare poate într-adevăr răni. Nimeni care să spună, oftând: bun, e timpul să o luăm acum pe altă cale. E timpul să fim împreună, şi nu vom fi împreună cât timp ne amintim unii altora că am greşit, e atât de simplu. Memoria trebuie să se afle în cartea de istorie, sub controlul epistemologiei, al voinţei de cunoaştere, distribuită de stat în instrucţia generală. Se pot marca locurile de suferinţă cu binevenite plăcuţe şi însemne memoriale. Nu se fac însă monumente comemorative muzeale, incinte de cult moral al zeului Suferinţă, temple de tortură metafizică, nu se copleşesc şi complexează urmaşi care se uită la exponate şi ies de acolo cu ură de sine şi cu sufletul strivit, neînstare să mănânce câteva ore, urându-şi părinţii, bunicii, culoarea pielii, naţia, genul şi condiţia de om. Vina nu e transmisibilă filogenetic, pe generaţii, memoria, acel ‘să ne aducem aminte’ nu înseamnă borne moral apăsătoare montate de-a lungul drumului spre viitor, pentru a ne biciui sufletele. Asta probează o viziune stranie despre om. Altfel, urmaşii fără vreo vină vor prezenta scuze altor urmaşi fără vreun merit, pe secole, într-un carusel absurd, logic o aberaţie şi uman un scandal sufletesc. Dez-istoricizarea memoriei, trecerea ei în elemente de rit şi gândire magică e nefastă. Amintirea suferinţei umane, livrată sobru, prob, în manuale de istorie şi muzee generaliste, dă seamă de o antropologie universală. Abandonul universalismului pentru tribalism memorial e un drum sumar, un regres neaşteptat.
       Pot să înţeleg, din ’89 am căzut din ideologii, ca alţii din paradis. Nu mai credem în nimic; în faţă, niciun reper. Terenul gol e ocupat de memorialismul victimar ca religie seculară, ne proiectăm în războiul civil al tuturor cu toţi, comiserăm într-un angelism universal de substituţie. Nu ştiu. Aparent ne pierdem. În fine, totul e cum trebuie să fie. E târziu. Poate e prea târziu etc.

Anunțuri

~ de soirs pe 13 Octombrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s