~

       Acest oraş unde dacă ceri o carte de Cioran ţi se răspunde: acum nu mai avem, dar cred că am pe undeva un Mircea Eliade, sau: parcă mai aveam un Ionesco, cred… (un anticar, ieri). Ce legătură? o ofertă dispusă pe naţionalităţi… E ca şi când ai vrea o friptură în sânge iar chelnerul ţi-ar propune tort cu ciocolată. E foarte bine, desigur, dar…
img_20161215_123607

       Ascultându-l pe Ellis povestind că o cronică i-a schimbat pe vremuri felul cum înţelesese un film. Melancolie. E clară diferenţa de generaţie. Nici prin cap nu-ţi trece să citeşti o cronică, azi. Nu mai ai habar nici măcar în ce reviste s-ar putea găsi aceste bizare lucruri pentru care tremurau actorii altădată. Vezi azi două-trei rânduri, de obicei pe net, despre un film, cu verdict simplu: bun sau rău; mergi poate să-l vezi după aceea. Dar până şi asta e rar. M-am gândit la atmosfera livrescă, cu reviste, cronici, volume de antologii…; toate astea nu mai înseamnă nimic. Nici n-ai impresia că au existat vreodată.
       Generaţiile de acum simt că nu mai trebuie să demonstreze nimănui nimic, nu mai au povara trecutului. Cele de dinainte sufereau de complexul predecesorilor. Ei sunt pentru noi nimeni. Oricum, se va vedea cine va face mai eficient pulbere lumea.

       …Problema e că viitorul aparţine trecutului. Trecutul îl are deja în buzunarul său de la vestă. Trecutul câştigă întotdeauna, de vreme ce totul devine în cele din urmă el. Drept care drumul nostru nu e spre viitor, cum ni se repetă, ci spre trecut, cum a intuit Fitzgerald în acea ultimă frază din Gatsby, citată până la saţietate: ‘Şi tot astfel, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut’.
       Secretăm trecut. Trăim trecut. Priveşti cerul şi ai o boltă care poate nu mai este. Chiar şi Soarelui îi trebuie 6 minute să ajungă până aici. Se poate să fi explodat de 5 şi tu să sorbi pe plajă, senin, dintr-un martini. Să-ţi orientezi viaţa după ravagiile trecutului? Măsurăm trecut când ne numărăm acumulările şi ne etalăm obsesiv poziţia, reuşitele. În copiii proprii căutăm trecut: cu cine seamănă etc.; îngrămădim trecut (amintiri, fotografii). E vag dezolant. Dar din nefericire nu cred că e posibilă o generaţie a discontinuităţii, a unei Indiferenţe eficiente cu adevărat. Negustorii de trecut jubilează etc., nu trăiesc decât din asta; dar în fine, nu asta contează.
       Ci să-ţi spui mereu: nu spre viitor mă îndrept, ci spre trecut. Caut să asimilez asta.

Anunțuri

~ de soirs pe 17 Decembrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s