~

       Cred că sunt ultimii care mai păstrează în regimentul de gardă coifurile romane.
       (În treacăt: latina revine, sau nostalgia ei. O a patra biserică din P. cere dispensă pentru a ţine slujbele în latineşte; înăuntru nu poţi arunca un ac, oamenii sunt masaţi. Încep să-şi aducă aminte cuvinte, expresii întregi ştiute în copilărie, reînvaţă treptat liturghia. Şi în orice caz, parcă preferi să te rogi într-o limbă pe care zeul tău chiar a cunoscut-o, când îi ceri ceva… În franţuzeşte slujba sună ca un mieunat trist, e poezie pentru copii proastă, ceva imposibil… Măreţia din latină recuperează un sacru; e o altă lume. Revin epitafurile latine pe lespezi, cel mai adesea citate dar şi expresii originale, datările cu cifre romane pe edificii, decorurile romane de interior etc. Un fel de a spune: ascultă, eu sunt asta; vin de aici. Simptom identitar? psihologic? de cine ne e frică. Atei, agnostici tresar, vorbesc de copilărie, îşi apropriază zona, mai puţin conţinutul ei religios, fără probleme. – În cartierele centrale aproape nu există scară de bloc în care să nu se pună mereu un brad împodobit, nu de formă ci saturat de globuri, figurine, instalaţii, cu mici scene ale Naşterii la bază… De parcă am ţine să-i spunem cuiva: in your face, buddy.)

Anunțuri

~ de soirs pe 25 Decembrie 2016.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s