~

       Roth şi C. au avut totuşi un amic comun, Gabriel Marcel. E drept, primul în anii ’30, celălalt în ’50 – C. pierdea seri şi nopţi întregi la el etc. Mă întreb dacă, întâmplător, R. şi C. nu s-au întâlnit; G.M. trebuie să-i fi povestit oricum despre el. Ar fi avut enorm de multe să-şi spună, născuţi amândoi în aceeaşi lume austro-ungară, vorbind o germană de exilaţi, marcaţi de sărăcie, obsedaţi de moarte şi destin, amândoi cu o pasiune nostalgică pentru imperiu şi pentru Sissi…
       (La Marcel şi-a întâlnit Cioran persecutorul oficial, Goldmann, într-o seară… Venise primul la M., iar apoi a sosit şi C., care fiind un obişnuit al casei nu se anunţa, fără să ştie cine e înăuntru. S-au trezit faţă în faţă… După ce-l vorbise de rău pe C. peste tot, după ce-i împiedicase lui Eliade profesoratul la Sorbona… Au început să discute, apoi au ieşit amândoi, plimbându-se. Era în ’69, 28 februarie. Au vorbit de toate şi Goldmann l-a condus până acasă. Prilej pentru C. să noteze în Caiete: ‘Într-o oră am devenit prieteni. Cât e de curioasă viaţa’. Goldmann mai avea un an de trăit.)
       Colecţionăm fantome.

Anunțuri

~ de soirs pe 7 Ianuarie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s