~

       Stinghereala lui Beigbeder în privinţa predicţiilor, unde a trecut din umilinţă în umilinţă.
       A spus anul trecut că englezii nu vor vota niciodată ieşirea din Europa. Apoi, că niciodată americanii nu-l vor alege pe Trump. Că Juppé îl va bate pe Fillon, care nu are strict nicio şansă (lui Montebourg, o săptămână mai târziu, i-a spus că va câştiga fluierând alegerile primare ale stângii).
       Nu e vorba că scriitorii nu sunt seismografe: rămân cele mai bune pe care o societate le poate avea. Chiar dacă pot rata în masă. (Dacă faci lista celor care s-au înşelat odată cu B., îngheţi, în afară de B.E. Ellis şi Zizek aproape nimeni n-a văzut venind schimbările: o întreagă pătură mediatico-intello a fost orbită, dintr-un capăt în celălalt al Occidentului.) Doar că nu mai trebuie să fie întrebaţi despre spaţiul public. De preferinţă, nciodată. Scriitorul se înşeală nu pentru că îi lipseşte intuiţia, ci fiindcă se pliază pe ideologia dominantă a momentului. Din politeţe, din prudenţă, din tot felul de motive. Chiar dacă ar fi simţit că Trump câştigă, B. nu putea decât să spună contrariul, fiindcă totul în jur îl îndemna la asta. Uităm că un scriitor nu e parte din societate, e doar o aparenţă. El o ştie primul: lotul lui e singurătatea. Şi când societatea îi cere ceva, de obicei să fie contemporan, el compensează; are tendinţa s-o flateze, să supraliciteze, să arate că e viu şi-i înţelege imperativele, să-i dea chiar sfaturi. Dacă un scriitor face predicţii mari sau e uneori profetic, nu e pentru că observând fluxul istoriei a făcut vreun calcul deductiv, inferând geometric din datele realităţii, ci fiindcă are acel raport intuitiv cu lucrurile, străfulgerări bizare, rapturi. Chestionează-l asupra spiritului public, o să-şi reprime ceea ce simte pentru a suplini cu ceea ce trebuie simţit. Şi aşa ratează totul, chiar dacă o face în felul lui. Dacă ai fi pariat, de pildă, pe contrariul a ceea ce spunea B., câştigai de fiecare dată. Aşa devin pe deplin fiabili – în eroare.
       Dacă ne-am putea limita calm la cărţile unui scriitor, picturile unui pictor, muzica unui muzician…, fără să-i chestionăm despre nimic altceva şi mai ales despre secol. E ca şi când ai ţine să afli ce gândea Van Gogh despre şefii politici de la 1800.

Anunțuri

~ de soirs pe 4 Februarie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s