~

       Ce se întâmplă cu ‘Brexit’, cu alegerea lui Trump în America etc.?
       Alianţa redutabilă, consubstanţială în ţările occidentale, între judecători, media şi hiperclasa învingătorilor globalismului. (Ce e democraţia? E puterea poporului? Sau e puterea judecătorilor şi a mass-media. E întrebarea modestă, discretă, fundamentală. Cine-ţi spune ‘stat de drept’ vrea de fapt să spună: republica avocaţilor. Insinuează sofistic că un stat de drept n-ar putea exista în afara ei. Aşa ajungi în plină republică a avocaţilor cu guvernare axiomatică, ca şi când poporul n-ar mai avea dreptul să schimbe nimic sau să-şi anuleze sau modifice propriile texte şi decizii: ‘le Gouvernement des juges’, ‘la République des juges’, ‘judicial activism’ etc. De Gaulle se opunea total creării unei Curţi Supreme: ‘În Franţa, cea mai bună curte supremă e poporul’. E ultimul care a spus-o. În Marea Britanie, o Curte supremă nu există, în Olanda e interzisă expres prin constituţie.)
       ‘Curtea europeană a drepturilor omului’, ‘Curtea’ sau ‘Consiliul constituţional’, ‘Consiliul de stat’, de câte ori auzi aceste denumiri ştii la ce trebuie să te aştepţi: un puci judiciar continuu împotriva ‘poporului’ – atât cât e şi atât cât votează el – susţinut de clasa de mijloc şi superioară şi de media elitaristă, adică în realitate de toată media. Judecătorii se substituie legislatorilor deşi nu au fost aleşi. Poporul e un fel de marionetă electoralistă. În fapt, e de rigoare să conducă cine trebuie. Poporul înţelege că a pierdut priza asupra lucrurilor, că votează sistematic degeaba şi puterea e în altă parte. Resimte un fel de angoasă, reflectată în absenteism devastator, o lehamite sau o descurajare deşi realitatea socială l-ar pasiona în mod real. Dar i s-a dat o jucărie amuzantă, la patru ani o dată, care pleacă şi revine, un yo-yo pe care-l ţine în mână şi îl agită trist. În rest, în realitate i s-a retras totul. Acest truc abil al oligarhiei, deşi o simte fără s-o articuleze explicit, îl roade pe dinăuntru ca o trădare. De ce i s-a făcut asta? Cum a ajuns democraţia o glumă, o eschivă pro forma, un menuet? Nu ştiu ce va face pentru a sparge sistemul. Va alege nebuni, pentru început? Tirani provizorii şi ‘buni’, tip Cincinnatus, pentru câte patru ani?  Spulberarea oligarhiei prin revoluţie? Forme de democraţie participativă, noi redactări de constituţii, pentru întoarcerea suveranităţii? Speranţa în devastarea egalitară de după un război? Ce anume? Nimic bun, nimic foarte bun, nimic mirobolant. Dar altceva.
       Mă îndoiesc că trebuie mizat prea mult pe umilirea unui popor. Chiar dacă elita mizează neted şi până la capăt, cu un hybris linear: câtă vreme câştig, joc la ruletă, nu există niciun motiv real să mă ridic de la masă. Într-un carusel vertiginos, fără oprire, spre marginea hăului.
       Contezi mai mult ca oricând pe aşteptare şi abstragere, ca în zilele cu ploaie şi mâzgă şi ceţuri.

Anunțuri

~ de soirs pe 7 Februarie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s