~

       Frédéric Mitterrand: Dvs., François Mitterrand, Chirac sunteţi ultimii oameni de stat care veneau din perioada războiului. Oare asta nu formează un tip de personalitate care, în chip întristător, ne lipseşte azi?
       Giscard d’Estaing: Absolut da. E vorba de frecventarea marilor evenimente.
       Mă întreb dacă nu e acelaşi lucru pentru scriitori. Capote debutează cu o puritate… N-are nimic din gravitatea, apăsarea celor dinainte, obsesia lor pentru gândul înalt, esenţă, sens, tragedie. Cei care trecuseră prin evenimente funeste – Hemingway etc. – păstrau parcă mereu subtonul lor dramatic. Capote e o sonatină, un pic melancolică, dar un alt sunet, o cu totul altă lume. La noi: ce diferenţă marcată între contemporanii războiului, generaţia ’30 – şi ceilalţi.
       Mă gândesc în special la cei care şi-au petrecut maturitatea în comunism. Acolo au tremurat şi le-a fost frică de ei înşişi, acolo şi-au atrofiat sufletul. E vizibil că nu mai pot scăpa nici de obsesia anumitor teme, nici de tonul subsecvent. Toţi moralişti azi etc. Sunt pierduţi, nu vor suna niciodată ca o sonatină ci ca un dangăt sumbru, într-o postură a gravităţii perpetue, ca-n filmele tâmpe ale cineastului Sergiu N. Şi lumea e atât de largă, şi atât de degeaba. Mulţime de universuri sufleteşti pierdute.

Anunțuri

~ de soirs pe 10 Februarie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s