~

       Nu mai cred în ideea lui Sartre că trebuie să-ţi descrii esenţial epoca.
       Mai întâi, nu trebuie să ‘trebuie’ nimic, vorba lui P., imperativele sunt nule în materie. Apoi… ce importanţă are dacă-ţi înfăţişezi sau nu timpul? Ce pierzi scriind vag, ‘atemporal’, pentru roman, eseu etc.? Oricum cei care vor veni după te vor găsi sistematic depăşit, iar cei de azi… hm, nu există, pentru un scriitor, noţiunea de ‘azi’. Prezentul se termină imediat ce i-ai spus numele. Îl numeşti – şi a devenit trecut, prezentul tocmai a fost; e o noţiune îndoielnică. Ca atare nu poţi scrie decât despre trecut, pe de o parte, despre un viitor relativ, pe de alta, sau despre lucruri cu un caracter peren oarecare. Se poate doar schiţa vag portretul unei epoci. Te poţi înscrie oriunde, poţi face ce vrei. Orice moment al istoriei – unul de acum 2000 de ani – poate fi prezentul şi orice prezent explică bipezii din toate celelalte timpuri fără a adăuga ceva, neapărat, de ordinul esenţialului. Vorbeşte despre ce vrei, vei fi totdeauna contemporan; scrie ce ai chef, nu te împiedica de niciun imperativ instantaneist, dublează fenomenul trăit cu reflecţia conştiinţei tale şi îţi va fi cu o iotă mai uşor – mai limpede în orice caz. Nu asculta pe nimeni. E prea fragil. Prezentul trece. Principala caracteristică a prezentului e să se ocupe cu trecutul.

       Triumfalismul existenţial vulgar al epocii, comercial în fapt. Când a mai existat, la scala şi intensitatea de acum? Orice ar fi, ţi se prezintă înşi fericiţi. Dacă cineva nu are picioare, ţi se arată cum participă la maraton cu restul membrelor valide. Din tot negativul, pozitivitatea, ca la un concurs de plăsmuire. Nenorocirile există pentru a desprinde din ele ceva pozitiv, pentru a fi pedagogice, de fapt ele nu există decât pentru a naşte pozitivitate, deci în esenţa lor sunt pozitive… Asta e sigur comercial, un avatar al capitalului: luaţi act, vita din jug este veselă. Nu vă împiedicaţi în remuşcări inutile. Ştiu că vine de la americani prin cultura pop. Dar e mai mult decât atât, mesajul subiacent e: sensul nu s-a pierdut, pierzându-se, totul e în fapt bine. Triumfalismul existenţial, acest tablou general în care viaţa pare o vastă reclamă la detergenţi nu mai ridică protestele nimănui, în epocă. Trece, deja, drept normalitate şi participă la confuzia şi ceaţa generală a lucrurilor.

Anunțuri

~ de soirs pe 2 Martie 2017.

Un răspuns to “~”

  1. Primul paragraf al postarii dvs. m-a trimis catre un personaj ale carui reflectii mereu mi-au mers la inima, indiferent de epoca in care a trait.
    Sunt convinsa ca va este cunoscut. Va invit sa cititi un text al unui biped de prin anii 400 e.n., contemporan cu dvs.
    https://www.ac-grenoble.fr/PhiloSophie/logphil/oeuvres/augustin/confessions/confes3.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s