~

       Cele câteva secunde de film din 1904, descoperite cu vreo 3 ani în urmă, în care apare Proust coborând în mulţime scările unei biserici. E invitat la un mariaj, alături de ducii şi contesele lui (nunta ducelui de Guiche, amic apropiat, apare undeva şi contesa Greffulhe, personajul Oriane de Guermantes, sunt scările bisericii de la Madeleine)… E încă tânăr, 33. Sunt ceva inimaginabil. Cu pardesiu şi melon, într-o mare de jobenuri, uitându-se puţin în jos pentru a cântări echilibrul, umerii se leagănă puţin, coatele ridicate imprimă o graţie alertă, silueta alunecă, dispare… După 100 de ani, să rămână nemijlocit chestia asta din tine; 4 secunde de film coborând nişte scări.
       Emoţie reală. Lucrul are ceva… Presupun, apoi, că filmul nu s-ar fi descoperit niciodată şi ezit, gândindu-mă în ce-ar fi constat pentru noi, concret, pierderea. Vreau să spun, în afară de proiecţia noastră narcisică flatantă (iată unul asemeni nouă, biped, în mişcare, poate am putea scrie şi noi Timpul regăsit), un reductio biologic, o liniştitoare înseriere a excepţiei.
       Ok, civilizaţia imaginii, celelalte clişee de evlavie tech. Să admitem însă, umil, anacronic, că nu s-ar fi descoperit niciodată. Oricine se încumetă e rugat să ne explice în ce consta pierderea. Dacă se citeşte altfel opera, cu cele 4 secunde de coborâre pe scări. Dacă nu se citeşte altfel, pentru cine există diferenţa. (Dacă are vreun sens ca autorul să aibă corp – v. Pynchon, Salinger etc.)

Anunțuri

~ de soirs pe 19 Martie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s