~

       Amintirile despre Lenin ale lui Valeriu Marcu. Personaj straniu, acest M. (prieten bun cu Joseph Roth etc.).

       De ce conspiraţionismul prinde mai ales la bătrâneţe? Simplismul?

       S. de Beauvoir: Prin ce anume credeţi că veţi supravieţui – în măsura în care vă gândiţi la asta: prin literatură sau prin filozofie? Preferaţi ca oamenii să iubească filozofia sau mai degrabă literatura dvs., ori aţi prefera să le aprecieze pe amândouă?
       J.-P. Sartre: Bineînţeles, aş răspunde: pe amândouă. Dar există o ierarhie, şi ierarhia este filozofia pe locul secund şi literatura pe primul. (…) [Filozofia] n-are în sine o valoare absolută, pentru că circumstanţele se vor schimba şi vor aduce schimbări filozofice. (…) Literatura, dimpotrivă… (…)
       S. de B.: Pe scurt, preferaţi să vă spună cineva: „Sunteţi un mare scriitor, dar ca filozof nu mă convingeţi” decât „Filozofia dvs. e formidabilă, dar ca scriitor puteţi s-o lăsaţi baltă”.
       J.-P.S.: Da, îmi place mai mult prima ipoteză.
       (Simone de Beauvoir, ‘Entretiens avec Jean-Paul Sartre’, La cérémonie des adieux, Folio, Gallimard, 2015, pp. 221-223.)

       C., cineva foarte cumsecade dar scriitor supraevaluat, un fel de Cezar Petrescu al post-tranziţiei, împletind angoase oniric-feminine interminabile despre riguros nimic, e totuşi cel mai bun scriitor şi mânuitor de frază valah, în mod limpede. Situaţie stranie, o sterilitate obiectivă a prozei (fiindcă poeţii par foarte buni etc.), inexplicabilă. Au apărut foarte mari ruşi, în Vest literatura se ţine, cu teme contemporane vibrante etc.; aici, derută, festival al minorului.

       ‘Natura înseamnă viaţă’ – îndemn publicitar…
       Nu, natura înseamnă crimă, distrugere. Continuă. Dacă îţi imaginezi râuri întregi de sânge cât Mississippi încă nu poţi vedea ce are loc într-o singură zi pe ansamblul planetei. ‘Viaţa’, ce naivitate. Ecologiştii care îmbrăţişează copaci, cei mai buni amici ai Crimei.
       (Tristeţe auzind de la cineva că un mic brad de Crăciun are deja, în momentul când îl tăiem, 15 ani…)

       Măsura în care s-a mahalagizat limba. Poţi spune dinainte, văzând un text, ce vârstă are autorul şi de unde e (cu aproximaţie, rural, cartier popular). Aşa ceva era de negândit înainte, se obţinuse uniformizarea indiferent de statutul social.

       Mulţi nebuni, pe străzi. Psihiatria a ajuns o glumă. Ne lasă iarăşi singuri cu ei, ca-n secolele XVIII şi XIX. Nu-mi dau seama dacă psihiatria mai vrea să existe sau s-a resemnat cu topirea în ‘psihologie’, în normativul de sistem.

       Doi tipi discutând pe un trotuar; ajung în dreptul lor:
       – Şi seara pe la vreo 8, aşa, a murit.

       Sartre: ‘Vedeţi, puţin îţi pasă de părerea altora când eşti la École normale [18 ani]; cauţi propriile tale opinii, încerci să te descurci. Nizan a trecut de la fascişti la comunişti, foarte repede’.
       Se putea trece de la fascişti la comunişti, şi stânga-mprejur. Ce ridicol să condamni nişte opinii de tinereţe. Nu ştii nimic. Eşti doar un puşti. Şi ce ţi se pare apoi, peste ani, concepţie osificată, sedimentată în fine – s-ar putea să nu fie decât o iluzie, victoria unei părţi din tine asupra alteia la fel de autentice, pe care a sufocat-o aşa cum bătrânii pe vremuri, la ţară, erau sufocaţi sub o pernă.

       Woody Allen. Văzut unul după altul Café society (2016) şi Crisis in six scenes (6 episoade); cam lamentabile. Mă gândeam însă: afurisitul, încă ştie să scrie… În regie nu e nimic. Dar scrisul… Îmi aduc aminte că îi îndreptau lui Fitzgerald textele la Hollywood, cu ‘dialoghişti’, deoarece conversaţiile lui erau considerate fade. Naturaleţea în dialoguri, ceva groaznic de greu de obţinut.

       Americanii eco care ţin tot timpul în mână sticle de suc cu conţinut verde. Şi aleargă.

       Duras: ‘Vedeţi, oamenii beau pentru că Dumnezeu nu există’.
       Nu cred că am întâlnit explicaţie mai aprofundată, mai limpede.

       Jachi şi Naţicu Rosenberg. Numele unor prieteni din copilărie, evrei, ai părinţilor, de pe mica alee unde locuiau. Apărute într-o conversaţie oarecare, ca nişte fantome. Dispărute apoi cum au venit. Rămân din noi sonorităţile stranii. Jachi… Naţicu… Un nume, o întâmplare, fără legătură cu nimic, şi cortina.

       O cerşetoare bătrână: ‘Să vă păzească Dumnezeul ceresc’ şi ‘Uită-te şi la pâinea mea amară’. Tulburare.

       Limbajul e fascist (Barthes), pentru că aserveşte. Un limbaj e ‘Du-te şi fă asta’ sau ‘Fii asta’. Orice e fascism, chiar şi ‘te iubesc’. Te iubesc înseamnă ‘Fii a mea’, care înseamnă ‘Nu fii a altuia’.
       Încântat să te cunosc, pot să mă folosesc de tine? Genul acesta de lucruri.

       Schiller: ‘Bucură-se cel care respiră în lumina zorilor’.
       Niciodată o mai limpede dorinţă de a ofta: fuck you.

       Plouă şi şterge păcatele lumii.

Anunțuri

~ de soirs pe 9 Aprilie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s