~

       Ştii că o carte e bună dacă ţi-e frică s-o termini. Pe ultimele pagini, simţi un fel de sufocare, de groază. Încetineşti lectura, înghiţi în sec ca în faţa unei mari emoţii, eşti îngrozit că se termină şi totuşi vrei să vezi şi ultimele cuvinte… Căutăm degeaba: nu sunt mai mult de 20 de cărţi, într-o viaţă, la care am simţit asta.
       La antipod, cărţile uitate. Prin casă, printre rafturi, găsesc câteva lăsate neterminate, vreo cinci, în diferite colţuri, fiecare cu un semn de carte. Ar fi timpul să reiau una, foarte bine – eram însă la pagina 170: nicio idee ce e până la 169. Am uitat tot; ştiu vag despre ce e vorba, dar atât. Să dau câteva pagini mai spre început? Derută. De ce las cărţile aşa? Citesc câte două sau trei simultan, nu ştiu de ce, când mă enervează una să mă consolez cu alta mai agreabilă, poate. Fatal, câte una rămâne în urmă, uitată de tot.
       Analogiile cu persoanele şi proiectele de viaţă sunt de prost gust.
       Da, însă…

Anunțuri

~ de soirs pe 29 Aprilie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s