~

       De-proletarizarea, proces hiperinteresant.
       N-avem decât să spunem că un tânăr student exploatat ca un câine, care livrează pizza la 8 seara, pe motocicletă, e tot un proletar, că o lucrătoare la supermarket încarnează proletarul de tip nou de asemenea, că ‘precariatul’ e noul proletariat şi ‘muncitor’ şi ‘lucrător’ sunt în fond echivalente. Nu se prinde – şi de altfel raporturile de muncă, de clasă şi de producţie nu sunt aceleaşi. Odată cu diminuarea industriei şi creşterea sectorului terţiar în societatea de consum, servicii etc., s-a obţinut acest rezultat uluitor în Vest: moartea proletarului de uzină, tip puternic, cu baza socială solidară obiectivată într-un sindicat puternic, capabil să iasă în stradă în multiplu de mii, să blocheze un oraş sau producţia şi să răstoarne un guvern. Aceste lucruri s-au terminat, n-avem decât să strigăm contrariul până la stingerea vocii. Un anumit raport social ia sfârşit odată cu dispariţia proletarului ‘clasic’, uvrierist, şi a alternativelor clasice de gestiune în era postindustrială.
       Trebuie găsit un răspuns nou, pe măsura situaţiei noi. Nu să tot căutăm năuc cine ar fi ‘noii proletari’ în timpurile de azi, de parcă am căuta fantome sau actori într-un gol de casting, dospind trist în aceeaşi schemă, în lipsa răspunsurilor noi la situaţii istorice inedite.

       X ameninţă să fie, încet-încet, un om ridicol. La bătrâneţe.
       Nu înţeleg de ce oamenii aceştia nu se ascund în casă. Nu e bătrâneţea vârsta aceea când te bucuri de apusuri de soare, îţi compui o siluetă demnă şi atunci când mergi pe bicicletă, şi te pregăteşti să-ţi faci reverenţa?…

       Un tip despre prietenul lui negru (jamaican) din New York, ins oarecare, cu familie şi slujbă. Revenit acasă seara, pe străzi, i-a povestit că trebuie să dezvolte zilnic un ansamblu de tactici pentru a evita o arestare din senin. Dacă merge prea repede pe trotuar, poliţia crede că tocmai a comis un jaf. Dacă merge prea lent, poliţiştii cred că pândeşte locul pentru a face un jaf, şi-l interoghează. Dacă se opreşte, înseamnă că deal-ează droguri. Trebuie să-şi compună o siluetă de drum constând în: viteză constantă, aer pe jumătate degajat, pe jumătate preocupat totuşi, de ins serios cu probleme de viaţă; ducerea unui telefon la ureche ajută, la fel legănarea unei mape. Asta până acasă… Un balet de tipul jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop.
       Ce poate face un negru perfect onest pentru a reintegra starea de inocenţă.
       Nici antirasismul nu are o teorie nouă; după cum nici anticapitalismul.
       Gândire critică în doliu.

       O femeie care îmbătrâneşte. Procesul transformării, să zicem de la 19 la 23, primele riduri, colţurile gurii… De fapt, semnul e ăsta: chipul e tot mai serios. Are loc o metamorfoză involuntară spre seriozitate, temeinicie, ţinută…
       Nu sunt multe lucruri mai deprimante. Splendoarea hieratică pierdută în secvenţa asta, recuperabilă never.

       Peter Bogdanovich: ‘Orson era foarte interesat de politică. Trebuia să ţină un discurs undeva prin Midwest, în anii ’40. Vremea se stricase, ploua, erau fulgere. A venit să ţină discursul şi în public erau foarte puţini oameni. S-a urcat deci pe scenă, în faţa acestui public foarte răzleţ, şi a spus: „Bună seara. Mă numesc Orson Welles. Sunt regizor de film, de teatru, producător de teatru şi de cinema, sunt actor, scriu, am o rubrică la ziar, sunt pictor, desenez scene şi costume. De ce există atât de mulţi de mine şi atât de puţini de voi?”‘ (Searching for Orson, 2006).

Anunțuri

~ de soirs pe 10 Mai 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s