~

       A. Finkielkraut: ‘O remarcă şi o întrebare în legătură cu atentatele. Există un fel de reflex condiţionat pe care-l au toţi oamenii politici, de fiecare dată când are loc un atentat, acela de a-l califica drept „laş”. Sunt nişte „atentate laşe”. François Hollande, care nu mai era preşedinte al Republicii, a publicat totuşi un comunicat după atentatul din Manchester, vorbind despre „laşul atentat”. Theresa May a făcut acelaşi lucru. Găsesc această expresie cu totul surprinzătoare, de vreme ce omul care a comis acest atentat a avut curajul de a muri pentru a-l comite. Nu văd, deci, cum un atentat sacrificial poate fi laş. (…) Nu văd ce amestec are laşitatea în cadrul unui fanatism de acest tip’.
       Se înţelege bine că insul a avut curaj. Şi nu poţi plăti mai mult decât cu viaţa, pe lume. Gestul lui, însă, e nu mai puţin unul laş.
       Laşitatea nu e doar frică sau lipsă de curaj – lasă că poţi face acte de imens curaj tremurând de frică din creştet până-n tălpi, curajul nu e absenţa fricii ci depăşirea ei raţională sau disperată -, ci mai degrabă josnicie, mişelie. Laşitatea e infamia speculării unui avantaj disproporţionat. Ataci pentru că ştii că e fără ripostă. Dacă ţinta nu are posibilitatea să pareze şi să răspundă, egalând agresiunea ta cu o forţă de sens contrar care îi dă o şansă să scape, atacul asupra ei e laş. Există de pildă meserii necesare care sunt intrinsec laşe – vânător etc. Piloţii de bombardier pot fi oameni remarcabil de curajoşi, ei comit acte pur laşe prin chiar specificul meseriei, alături de toţi cei care apasă un buton la adăpostul unui ecran pentru a lansa un proiectil de război asupra unei populaţii civile. Chiar dacă eşti un tip dovedit hipercurajos, agresând o femeie sau un copil atacul tău e laş, deoarece profită de disproporţie. Cucereşti curajos după lupte teribile un sat, în război, apoi tu şi trupa ta de curajoşi din Einsatzgruppe linşaţi populaţia de evrei, dându-le foc într-un hambar: niciunul dintre oamenii aceia nu a avut o puşcă în mână să se apere. Te arunci în aer cu dinamită şi ucizi zeci de tineri şi copii – niciunul cu cea mai infimă şansă de apărare şi ripostă.
       ‘Curajos dar total laş’ nu e deci contradictoriu în termeni, fiindcă definiţia laşităţii nu e simplă psihologie, ‘frică’, afect de primă instanţă, ci presupune cântărirea raportului factual în situaţie, condiţiile de posibilitate şi consecinţele actului.
       …Comentariile oamenilor politici, ce-i drept trist inepte, moralizări găunoase scrise de ‘experţi în comunicare’ etc. Traversăm momente pentru care niciun şef politic nu e la înălţime. Suntem în cel mai mare moment de fragilitate şi îndoială, putem fi melancolici. – Totuşi: am lăsat în urmă etapa psihologică, ‘je suis Beirut’, altare stradale, lumânări, rugăciuni, jucării de pluş. Suntem într-o sastisire care-şi creşte iritarea şi conştiinţa de sine, spre… hm, spre nu se ştie ce. Ipoteza mea: curând, atentatele în lumea noastră nu vor mai avea niciun efect.

Anunțuri

~ de soirs pe 30 Mai 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s