~

        C. avea dreptate să observe că dacă vei căuta în orice prejudecată, oricât de îngrozitoare, ai să găseşti undeva în ea, ascuns, un solid grăunte de adevăr. Prima dată mi s-a părut o remarcă crudă. Mă înşelam. De pildă, clişeul evreului ‘comerciant’, imediat identificat ca negustor sau bancher, mânuitor al banilor, cea mai veche prejudecată antisemită păstrată până astăzi. Ei bine, istoric, era sau putea fi perfect adevărat, cel puţin pentru prima generaţie de imigranţi: ‘În acea epocă, Viena devenise refugiul tuturor evreilor din Europa orientală, originari din Galiţia, din Ungaria, din Rusia, din Moldova. (…) [Ei] reuşiseră, în cea mai mare parte, să se integreze în noua societate liberală, mai întâi ca negustori sau bancheri – pentru o primă generaţie -, şi apoi ca editori, ziarişti, mecena, avocaţi, scriitori, poeţi, savanţi, filozofi, istorici’ (id., p. 37). Pentru a accede la diversitatea profesiilor generaţiei a doua, trebuia deci să începi în general prin unicitatea celei dintâi. Populaţia autohtonă i-a cunoscut aşa la primul contact – negustori, cămătari, bancheri sau clerici – fiindu-i greu să-şi schimbe prea repede clişeele de identificare.
        De fapt, dacă îi regăseai, începând cu a doua generaţie, în profesiunile liberale, reprezenta asta un paravan suficient împotriva antisemitismului? Aceste meserii, dintotdeauna independente de stat, ţinute doar de un cod deontologic intern şi libere de retribuţie dată sau orar fix, ofereau servicii intelectuale şi tehnice indivizilor concreţi putând pretinde onorarii directe de la aceştia: medic, avocat, arhitect, inginer, traducător, ghid, pictor, artist, bijutier, ceasornicar, croitor, fotograf, orfevrier, gravor, contabil, agent de asigurări etc., avantajul lor evident era acela că tratai direct cu clientul şi nu te întâlneai cu statul. Erau cu predilecţie meseriile evreilor, ale populaţiilor migrante (armeni etc.). Privind fotografiile vechi, numele evreieşti-teutone se pot vedea imediat pe mai toate firmele de stradă în Estul şi Centrul european, începând cu jumătatea secolului XIX. Le ofereau protecţie materială şi o libertate de mişcare esenţială, deşi erau afectate tot timpul de acuza statutului nebulos, a parazitismului (scăpând imperativului producţiei din care trăieşte o economie, nu erau decât servicii), de bănuiala evaziunii fiscale, pe scurt, de trădare. De ce n-au meserii normale, de ce nu se fac şi ei cultivatori, lucrători ai pământului, mineri, salahori, ca noi toţi? se interoga populaţia, de ce preferă doar meseriile făcute ‘cu mănuşi’ şi muncă fizică puţină, pe care le poţi lua cu tine pe o tarabă pliantă? De ce nu prind rădăcini? Iar dacă prindeau rădăcini – erau desigur bănuiţi de infiltrare abilă şi contaminarea elementului autohton…
        Statul – primarul, poliţistul, colectorul de impozite – te deranja întotdeauna. El nu suporta că-ţi poţi lua meseria într-o boccea, trecând oricând graniţa spre orizonturi lingvistice mai primitoare. Adesea, el se răzbuna cum putea pentru asta. Glucksmann povesteşte în Une rage d’enfant că numele (literal, om-fericire, om-şansă) îl datorează bunicilor, mai bine zis dispoziţiei funcţionarului vamal de la graniţa austro-ungară, care, cu uniforma lui cu fireturi şi mustaţa răsucită, aşezat la o măsuţă, avea libertatea discreţionară să dea ce nume dorea familiilor evreieşti sosite în imperiu. Când funcţionarul era într-o dispoziţie proastă abundau numele de Scheissmann (‘om de rahat’), când avea o stare neutră predominau Goldmann-ii (cămătar), iar când era brusc vesel puteai avea fericirea să primeşti un Glücksmann, ‘norocos’. Desigur, un medic putea fi şicanat, oprit la un punct vamal, sub diferite pretexte. Dar dacă, prin apropiere, cuiva se întâmpla să i se facă rău, o femeie năştea sau un copil leşina în mulţime, prin chiar actul hazardului meseria ta avea să-ţi asigure subit, în ea însăşi, recunoaşterea şi paşaportul dorit… De nearondat, profesia liberală era una cu necesitatea ei universală şi nu putea fi ‘arestată’ în vernacular şi naţional.
        Asta contribuia desigur la antisemitism. Pe lângă antisemitismul ‘clasic’, cel teologic (popor pretins ales; ne-au omorât zeul), biologic (sunt diferiţi), igienist (sunt impuri), rasialist (arată altfel), naţionalist (sunt corp străin), e destul de limpede că antisemitismul vulgar sau vulgata antisemită a maselor, a insului obişnuit, trebuie să fi fost legate şi de evazionismul intrinsec, propriu-zis sau metaforic, al meseriilor liberale care evoluau liber, şi social la un nivel superior, în peisajul vremii.

Anunțuri

~ de soirs pe 10 Iunie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s