~

roudinesco-freud        Sfârşit, tulburător, al unei cărţi altfel neaşteptat de slab scrise – fadoare stilistică, lipsă de pasiune în argumentaţie, inegală, evident făcută majoritar din cursuri şi fragmente lipite (a trebuit să o scrie repede după atacul Onfray & Co. şi tulburarea franceză din breaslă), traversată de racursiuri, bizarerii de judecată, fixaţii, contextualizări lungi, fandări apodictice lăsate fără argument, probă sau sursă, plină de ad hominem şi ad auctoritatem, uneori chiar de… simplism, dar în fine, nu lipsită de acel ataşament moral şi de pasiunea recunoştinţei care o fac un demers emoţionant şi un obiect cu sens.

        ‘Întârziam în faţa mausoleelor, statuilor şi criptelor în stil gotic, pline de plăci, de inscripţii, de urne, de obiecte diverse. Ştiam că, cu ceva vreme în urmă, în timpul nopţii de An Nou, nişte vandali spărseseră sticla în dosul căreia se afla cavitatea conţinând cenuşa lui Sigmund Freud şi a Marthei Bernays. Încercând fără îndoială să sustragă obiecte de valoare, hoţii spărseseră urna desprinzând-o din piciorul masiv de marmură, lăsându-l astfel pe vizitator în faţa spectacolului trist al unui monument decapitat. Cuprinşi de panică, au fugit fără să ia nimic.
        Privind locul acesta surpat, acoperit de ofrande şi de suveniruri, unde odihnesc, în cutiile mici, membri ai familiei Freud şi câţiva prieteni apropiaţi, şi ascultându-l pe Eric Willis, responsabilul crematoriului, cum îmi povesteşte lunga istorie a acestui savant venit să moară la Londra, nu m-am putut împiedica să mă gândesc că această profanare – sau mai degrabă această „decapitare” – semnifica de fapt că Freud, şaptezeci şi cinci de ani după moarte, deranja în continuare conştiinţa occidentală, cu miturile lui, cu dinastiile lui princiare, cu interpretarea viselor, cu poveştile lui despre hoardele sălbatice, cu mersul Gradivei, cu vulturul găsit în Leonardo, cu uciderea tatălui şi cu Moise rătăcindu-şi Tablele Legii.
        Mi-l imaginam fluturându-şi bastonul împotriva antisemiţilor, punându-şi cămaşa lui cea bună pentru a vizita Acropolele, descoperind Roma ca un amant copleşit de fericire, biciuindu-i pe imbecili, vorbind fără note în faţa americanilor uluiţi, domnind în camera lui imemorială înconjurat de obiecte, de chow chow-ii lui roşcaţi, de discipolii lui, de femeile lui, de pacienţii lui nebuni, aşteptându-l ferm pe Hitler fără să ajungă să-i pronunţe numele, şi îmi spun că, pentru multă vreme de acum încolo, el va rămâne marele gânditor din vremea sa şi din a noastră.’

Anunțuri

~ de soirs pe 17 Iunie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s