~

        Petrecerile şi sărbătorile, la origine travestind negativul.
        – ‘onomastica’. Moment straniu ca puţine altele, insidios, cu bilanţ inevitabil, care îţi aminteşte că te-ai mai apropiat cu un an de final. Somaţie la reflecţie şi melancolie, dispoziţie cenuşie, periculoasă. A fost acoperit cu necesitatea petrecerii. Fiecare ins întreg se gândeşte fireşte că nu prea are ce sărbători, meritul său în a fi venit pe lume într-o zi mai degrabă decât în alta, sau de a fi bifat încă un an, fiind vag intruvabil. Dar fie faci din ea o zi de petrecere, fie de priveghi după suicid.
        – anul nou: prag psihologic la fel de stingheritor. Reflecţii negre, nevroze, demisii, hotărâri radicale. Pentru a trece cu bine peste o limită calendaristică (câţi ani de la o dictatură, câţi de la un rataj de ţară sau de la al tău propriu), îţi aşezi un coif de hârtie pe cap, sufli într-un fluier, ciocneşti şampanie. A doua zi, nu-ţi poţi reprima un anume sentiment contradictoriu.
        – mariajul. Deşi ziua nu marchează nimic altceva decât restricţia libertăţii, şi fiecare ins primeşte pe deget o cătuşă în miniatură care-i aminteşte asta, momentului i se imprimă o turnură euforică, ca accedând la o promoţiune. Conjugalitatea e saltul de la alegerea a mai multe persoane, teoretic o infinitate, la mulţumirea cu una singură. Solemnităţile cuprind un public straniu zâmbitor, clerici, cor. (Pentru a nu mai pomeni de abisul antropologic numit ‘nuntă’, după care, dacă l-ai văzut o singură dată, trebuie să renunţi cu adevărat la viaţă.)
        – tot astfel: recrutările, plecările la război (însoţite de fanfare, euforie, libaţii, petrecerea familiei pe peronul gărilor), intrarea într-o slujbă normată, sărbătorirea calendaristică a sfinţilor – inşi mai toţi cu morţi cumplite, decapitaţi, sfâşiaţi de fiare etc.
        Sociologic, sărbătoarea e festivizarea negativului pentru a ne deveni suportabil, răsturnarea momentul de reflecţie şi îndoială în catarsis.
        Orice veselie obligatorie devine după o vreme suspectă. Am fost chemaţi de X la o petrecere. Suntem tentaţi să luăm gazda deoparte şi să întrebăm discret, privind-o în albul ochilor: ‘E atât de grav?’. Fără îndoială i s-a anunţat o boală, o despărţire, concedierea, o mutare la capătul lumii… Atât de obişnuiţi suntem, inconştient, cu festivitatea ca truc cameleonic, încât ne spunem că oriunde vezi ceva de bine – e aproape sigur semn că, pe fond, trebuie să fie de rău. Şi nu ne înşelăm, continuăm doar deghizamentul nefericirii.

Anunțuri

~ de soirs pe 7 Iulie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s