~

       ● Uneori mă gândesc la… well, la ‘sfârşit’, ca la datele de expirare de pe produse. Cât o s-o mai duci, ‘până la cât’ o să ajungi etc. Îmi închipui şi 80, şi 70, şi 50, şi…, toate cifrele sunt plauzibile. Cum anume – şi se despăturesc scenarii. Mizerie…
        Ziua când, într-un mall, m-am uitat la un sugar plimbat de mama lui în cărucior. Aritmetic, maimuţa asta ştirbă o să prindă anul 2100. Şi mi-l închipuiam într-o fotografie testimoniu, bătrân, cu paharul în mână, având în spate o pancartă cu ‘Revelion 2100. La mulţi ani’, într-un nor de confeti. Eu fiind atunci, de mult, pământ.
        Or, timpul pe care-l trăieşti tu e singurul timp real. Nu există un 2100.
        Şi totuşi, şi totuşi… se vor întâmpla lucruri şi eu n-o să asist la ele; numai gândul ăsta e destul ca să-ţi ‘facă’ ceva, ca lui Beigbeder în ultima carte, unde a făcut o nevroză.
        Porcării incredibile din genul acesta, care noroc că nu durează.

       ● Cu americanii totul se transformă în gunoi. Nu ştiu de ce. Mi se spune că ‘tre să cauţi pe cineva din Est’, evreu sau european, ca să poţi schimba două vorbe. Tot ce e infect ca tentaţie sufletească găseşti la oamenii ăştia. Şi inocenţă de calitatea cea mai proastă, ceea ce se numeşte aici ‘neghiobie’. De ce? (Şi romanii au dominat lumea, dar nu găseai un inocent în tot imperiul, dacă ar fi să-l credem pe X, pe Y.) Vulgaritatea lor e de tipul empiric, experimentând scot ‘sufletul’ din orice lucru, mai nimica – erotică, poezie, mister, un ‘rest’ – nu rezistă.
        Ca orice central-european, mă uit dacă asta nu e un ‘semn’ de ceva…
        Când te gândeşti că stăm în naivitatea lor. Experimentul democratic, care în Europa are 100 de ani peticiţi, s-ar fărâmiţa în mai puţin de un an, în mai puţin de o lună şi ar zbura de pe glob pentru alţi o mie, fiindcă e ceea ce scoate din minţi elitele de peste tot.
        (Mă gândesc la A.P., spirit subţire şi cu o oboseală foarte ataşantă, care s-a ilustrat în ultima vreme propunând două lucruri: să fie scos poporul cu turma la vot, obligatoriu, şi să se găsească o formulă ‘rezonabilă’ de limitare a libertăţii de expresie… Tentaţia autoritară mijeşte cum dă de un tip mai răsărit, dacă trece suficient de multă vreme. Bătrânii nu visează decât despotism luminat.)
        Deci naivitatea yankeie – bună la ceva.

       ● Bătrână, către tânăra care mergea pe stradă la un pas în urma ei: ‘Eu asta-ţi spun. Că ai s-o iei peste ochi de la el, când faci aşa, de n-ai să te vezi’.
        Tânăra, în spate, asculta smerită.
        Am simţit la început că mişcarea MeToo are două direcţii reale: ura pentru femeile care perpetuează sclavia de gen pe generaţii, şi… un protest împotriva urâţilor. Dacă cel care face propunerea indecentă ar fi Robert Redford, se luminează sensibil diferit lucrurile… Insuportabil e că mereu, în viaţa reală, un Weinstein porcin e cel care îşi permite, care îndrăzneşte.
        MeToo ca protest inconştient de clasă, împotriva urâţeniei insuportabile şi a lipsei de vis, de iluzie, de perspectivă reală din jur.

Reclame

~ de soirs pe 21 iunie 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s