~

       ● N-am să uit niciodată vorba bătrânului Paleologu; întrebat de nu ştiu ce reporter dacă închisoarea îi face pe oameni mai buni sau dimpotrivă, mai răi, a răspuns: pe cei răi i-a făcut mai răi, pe cei buni i-a făcut mai buni.
        Tot creştinismul susţine că suferinţa are o valoare în sine. Tot iudaismul. Mistica. Filozofia o instituie ca debutul reflecţiei metafizice etc.
        Or, otrăveşte gratuit viaţa, amplificând ceea ce exista deja. Porcărie sinistră.

       ● Acest J. Peterson, care nu jură decât pe Jung şi Eliade, are exact genul lor de ipoteze de mistagog, la limita ridicolului. A spus de pildă într-un curs: reprezentarea a doi şerpi încolăciţi, pe care o vedem prezentă în toate culturile străvechi, ar putea fi, şi înclin să cred că este cu adevărat, reprezentarea structurii ADN-ului…
        Nu i-a trecut prin minte că doi şerpi încolăciţi sunt acuplaţi în rut, într-un dans frenetic, banalitatea însăşi a observaţiei în natură, şi că toate culturile vedeau în asta simbolul fertilităţii, al renaşterii şi deci vindecării eterne, de unde toiagul lui Asclepios, motivul frânghiei etc. A preferat să facă saltul ‘mistic’ spre fantasmă: antecesorii noştri locuitori în peşteri cunoşteau, prin intuiţie revelată, figura structurii ADN-ului.
        Dacă n-ar fi fost curajul inatacabil al acestui tip, în anumite împrejurări…

       ● Târg de antichităţi. Pe o tarabă, Mein Kampf tradus, o ediţie quarto nouă, solidă, legată şi cartonată, cu autorul palid-halucinat pe copertă, svastică şi tot tacâmul. Vânzătorul, văzând că mă uit: avem şi o ediţie mai mică, şi îmi arată una broşată, în două volume. (Krampf, ar fi trebuit.)
        Mi s-a părut şi aiurea, şi normal; o şterg mai departe după celelalte ‘produse’.

Reclame

~ de soirs pe 23 iunie 2018.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s